Ioan Oltean: Scrisoarea lui Băsescu către liderii USL, un gest absolut remarcabil

Un gest absolut remarcabil al preşedintelui pe care de altfel domnia sa l-a mai făcut public şi cu altă ocazie când a spus că pentru realizarea unor deziderate majore ce vizează reformarea societăţii româneşti, domnia sa este în măsură să renunţe la doi ani de mandat şi să realizeze un Parlament unicameral şi o diminuare a numărului de parlamentari. Este un gest, pe care din păcate Opoziţia nu ştie să-l aprecieze şi să-l valorifice. Aici nu pot să fac nimic. Apreciez gestul preşedintelui, PDL l-a susţinut şi îl susţine în acest demers, a comentat secretarul general al PDL, Ioan Oltean, scrisoarea deschisă a preşedintelui Traian Băsescu către liderii USL.


Oltean a mai spus că ,,este regretabil că cei care puteau să valorifice această iniţiativă au primit-o cu un refuz absolut total”.


Întrebat dacă prin demisia preşedintelui Băsescu, PDL nu ar pierde, Ioan Oltean a răspuns: ,,Pentru noi, este o pierdere, e vorba de un mandat de doi la preşedinţia României, dar sacrificiul pe care domnul preşedinte vrea să îl facă este un gest care merită a fi luat în considerare”, a declarat secretarul general al PDL, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.


Liderul judeţean PDL B-N a precizat că în actualul mandat, luând în calcul gestul Opoziţiei, în actualul mandat,revizuirea Constituţiei nu are nicio şansă.


,,E vorba de o majoritate pe care actuala Putere nu poate să o asigure sub nicio formă, fără participarea efectivă a Opoziţiei, aproape în întregul ei”, a conchis Ioan Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5