Ioan Peteleu (PNL): Mântuirea de mântuială. Singura soluție!

Se poate observa cu ușurință că viceprimarul Cristian Niculae a furat startul campaniei electorale din 2020 și dă din coate, cât îl țin vorbele, să iasă în față cu orice preț și chiar să-i ia fața propriului său șef din primărie, primarul Crețu, ori de câte ori are ocazia. A făcut-o și vineri, în calitate de președinte al unei așa zise Comisii de monitorizare a lucrărilor executate pe axele turistice, referindu-se la reparațiile care se fac în zonele deteriorate.

Doar că toate aceste scremeri nu fac altceva decât să scoată la iveală, dacă mai era cazul, toate deficiențele administrației conduse de colegul de partid al domnului Niculae, primarul Crețu, care este șeful administrației iar sub oblăduirea lui sau făcut toate aceste lucrări de mântuială.

Cum poți să vi acum ca un făt frumos călare pe un cal alb, cu tot felul de explicații puerile ca să salvezi o stare de fapt care persistă de zece ani sub conducerea actualului primar. Doar dacă ești tupeist.

Până acum unde ați fost domnule Niculae? Nu ați fost în același partid care guvernează Bistrița de zece ani? Nu ați văzut că străzile sunt pline de gropi? Nu ați văzut că sunt foarte multe străzi de pământ? Nu ați văzut că nu este iluminat public pe foarte multe dintre străzi? Nu ați văzut că se bagă bani cu nemiluita într-un deal, în pârtii și scăldători? Nu ați văzut că se pun pietre pe trotuare, pe care îți rupi picioarele? Nu ați văzut că trotuarul din parc este mai jos decât pista de biciclete? Nu ați văzut că nu s-a modernizat nici o piață în acest oraș? Nu ați văzut că nu s-a construit nicio creșă sau o grădiniță în zece ani? Nu ați văzut că sunteți slugile unui vătaf care vă face semn când să ridicați mâna?

Vă spun eu cum stă treaba. Nu ați văzut nimic pentru că nu ați vrut să vedeți, pentru că nu v-a interesat nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți membrii ai partidului din care faceți parte. Exact cum nici de doi ani încoace nu vedeți că votați proiecte de hotărâre aiurea, după indicațiile șefului. De fapt, nici acum nu vă interesează orașul ci doar funcția.

Nu v-am văzut în aproape doi ani de zile de când sunteți în Consiliul Local să veniți cu vreun proiect de hotărâre, să faceți vreo propunere pertinentă sau să vă abțineți cel puțin la a vă da votul pentru tot felul de idei crețe. Asta înseamnă că sunteți întru totul de acord cu modul de lucru, ideile și proiectele primarului.

În ceea ce privește ingineria, vă dau un sfat. Nu vă băgați! E destul inginerul șef din fruntea administrației, care se pricepe la toate. Nu mai repetați și dumneavoastră inepțiile debitate de acesta. Ajunge un “filozof” care să spună că pietrele mari nu sunt ca și pietrele mici, că ele nu stau locului din cauza pârghiei prea mari sau din cauză că sunt dreptunghiulare și nu pătrate, că problema e de proiectare și nu de execuție etc.

Dacă tot ați adus subiectul în discuție, vă spun eu de ce nu stau pietrele. Pentru că au fost puse de niște subcontractanți, firme de casă, care nu au mai pus mâna pe piatră până la proiectul în cauză care a blocat orașul mai bine de doi ani și continuă să-l blocheze prin tot felul de cârpeli.

În ceea ce privește legea achizițiilor publice, mai aveți de studiat și nu vă luați după ce vă spune șeful, chiar dacă pare că știe tot. Nici legea și nici finanțatorul nu au impus ca și criteriu de atribuire “prețul cel mai scăzut”. Se putea alege criteriul “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” iar atunci lucrurile ar fi stat altfel. În acest caz, întrebați-l public pe șeful dumneavoastră, cine a stabilit criteriul de atribuire?

Din punctul meu de vedere și ca să vă parafrazez, există sentimentul că sunteți un mare populist și ipocrit domnule viceprimar Niculae. Eu sunt primul care îl am. Iar faptul că lucrurile în epoca Crețu s-au făcut și se fac de mântuială, este demult o certitudine, nu doar un sentiment.

Noi ca bistrițeni avem o singură soluție ca să scăpăm de lucrurile de mântuială. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne mântuiască de așa oameni care conduc o așa administrație incompetentă și indiferentă față de modul în care se cheltuiește bugetul orașului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5