Ioan Pintea, bistriţeanul iubit de revistele literare

Ioan Pintea este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori care trăieşte în urbea noastră. Este de ajuns să citim revistele din această lună, pentru a face o radiografie a scrisului purtând amprenta lui Ioan Pintea. Este prezent în cele mai importante publicaţii culturale din ţară, cea mai importantă fiind “România literară”, fiind anunţaţi încâ de pe copertă că ne întâlnim cu Ioan Pintea şi poemul “Omul cu telescopul” (variaţiunile harms). Poetul este într-o companie care onorează, la fel cum se întâmplă şi în publicaţia “Cronica” din iaşi, unde îi sunt dedicate două pagini la rubrica “Salonul literar”-poezie, critică, un cv şi o fotografie. În acelaşi registru este şi apariţia din “Dacia literară” a Muzeului Literaturii din Iaşi, la care părintele Ioan Pintea este un statornic şi apreciat colaborator. Colegii de la „Opinia veche” au realizat un interviu din care desprindem: “Poeţii adevăraţi sunt aşezaţi în sacru, uneori mai aproape de Dumnezeu decât preoţii”, opinia lui Ioan Pintea desprinsă de Iulia Ciuhu. În revistele “Argeş” Dumitru Augustin damian şi în “Ramuri” Simona Grazia Dima scriu despre volumul de poezii “Cartea teslarului” care încă mai face valuri positive la 3 ani de la apariţie. Merită menţionate şi prezenţele în volumul “N. Steinhardt în evocări”, ediţie îngrijită de Florian Roatiş, Editura Polirom, 2011, respectiv “Exerciţii de adevăr”, Editura timpul, a cunoscutului critic Gheorghe Grigurcu. Iată cum este ilustrată în modul cel mai fericit opera bistriţeanului. Gânduri-rânduri, rânduri-gânduri şi multe cuvinte frumoase pentru cunoscutul scriitor.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]