Ioan Pintea a conferenţiat la Zalău

Scriitorul şi preotul Ioan Pintea a fost prezent la Zalău, la o sesiune de lectură publică organizată de către Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi scriitorul Flavius Lucăcel. În anul 2011 au mai susţinut lecturi publice: Ana Blandiana, Andrei Marga, Nicolae Prelipceanu, Emil Hurezeanu. Evenimentul a fost deschis de către Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj. Oaspetele a fost introdus publicului zălăuan, din care au făcut parte şi feţe bisericeşti, de către poetul Viorel Mureşan, care s-a oprit asupra recentului volum de versuri semnat de Ioan Pintea, “Casa Teslarului”. “Vorbim despre o poezie de substanţă religioasă, însă felul în care Ioan Pintea a înţeles să o scrie este diferit de al altor poeţi care au abordat acest gen. Părintele Pintea nu se limitează să versifice Biblia, ci îşi permite să creeze mituri”, a spus Viorel Mureşan.
La eveniment a participat Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Episcopiei Sălajului, fost coleg de facultate cu Ioan Pintea. Au fost prezenţi scriitori, critici literari, redactori de la revista "Caiete Silvane".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5