Ioan Seni: Respectul astriştilor năsăudeni rămâne profund şi statornic pentru ziarul nostru judeţean

Împlinirea a 25 de ani ne oferă prilejul de rară oportunitate, de a-i felicita pe redactori şi corespondenţi, pentru performanţa continuităţii şi calităţii actului de presă pe care ni-l oferă zilnic. Răsunetul îşi are cititorii şi abonaţii săi permanenţi pentru că rubricile sale sunt căutate şi parcurse pe nerăsuflate la apariţia fiecărui număr. Această tezaurizare a permis multor oameni de presă să-şi adune articolele publicate, în elegante volume, de certă valoare istorică sau etnoculturală, fără a uita cumva că Răsunetul a devenit mai apoi şi un periodic de referinţă pentru numeroasele monografii ale judeţului care s-au scris în ultimul timp sau pentru alte cărţi ce se doresc a servi publicul cu o documentare pertinentă şi oportună. Respectul astriştilor năsăudeni rămâne profund şi statornic pentru ziarul nostru judeţean „Răsunetul”, pentru că mulţi dintre ei îşi văd consemnată activitatea lor în paginile acestui periodic, iar relaţia de respect şi cinstire ce se încheagă între ei, transpare de altfel cu generozitate din paginile acestui ziar şi dă o notă superioară de trăire spirituală pe plan judeţean, interjudeţean, naţional şi chiar mai mult… Cu tot internetul şi revista presei, prefer să am acasă colecţia întreagă a ziarului şi ca mine o fac mulţi alţii…, în special cei ce respectă anumite pagini sau rubrici … La mulţi şi prosperi ani!
Prof. Ioan Seni - Preşedintele Desp. Astra Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5