Ioan Țintean (ALDE): La începutul mandatului, ar fi bună o întâlnire cu noii parlamentari şi conducerea județului, să punem pe hârtie obiectivele

Rep.:  Ocupați prima poziție la Camera Deputaților, deci sunteți primul în lupta electorală?

Ioan Ţintean: Ca președinte ai obligația asta, altfel membrii nu sunt motivați pentru a duce o campanie. Am experiența profesională, politică și e și un angajament față de organizație. Președintele e interfața partidului, a filialei, deci e și o asumare politică în fața membrilor săi.

Rep: În ce constă proiectul pe care îl oferiţi dumneavoastră alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?

Ioan Ţintean: Partidul are câteva puncte  clare pe care le vizează a fi aplicate. Personal am în vedere câteva proiecte care se referă la susținerea reîntregirii familiilor, a celor plecați în afara țării. Mă refer la o lege de tip Prima Casă pentru loturi de teren, utilaje agricole pentru tinerii care doresc să lucreze în domeniul agricol. Foarte mulți dintre ei lucrează în afara țării în agricultură și cred că ar putea foarte bine și acasă doar că e nevoie de un stimulant și de a da viață unui program clar, de perspectivă.

Din anii 90 am avut activitate economică privată și până astăzi am experimentat toată legislația economică și cred că mica afacere de familie, investitorii locali vor rămâne stâlpii economiei. Ei trebuie în primul rând susținuți. Companiile mari au mai ușor acces la piețe, la credite, au beneficiat de subvenții, au alte avantaje. Mă voi concentra pe susținerea economiilor locale, a fermierilor și a producătorilor autohtoni.

Rep: Cum vedeți cele două domenii la care se face trimitere mereu și aici ne referim la sănătate și educație?

Ioan Ţintean: Cel mai bun lucru ar fi ca partidele să cadă de acord pe legile ce guvernează sistemul de educație și de sănătate. Te poți chinui ani întregi să realizezi o lege, o duci la bun sfârșit, se schimbă guvernarea și se schimbă legea. Avem exemple la îndemână. E total neproductiv. Un alt aspect este depolitizarea. Astăzi inspectoratele școlare sunt utilizate politic, electoral. Legea sănătății va fi aprobată de guvernul viitor, dar revin, fără dialog și căderea la pace nici această lege nu va avea viață lungă.

Rep.: La ce să se aștepte bistrițenii în următorii patru ani?

Ioan Ţintean: Sigur că legislația este pentru toată țara, dar noi, parlamentarii acestui județ putem să ne fixăm câteva obiective clare pe care să le susținem cu toții la aprobările de buget, fie că vorbim de drumuri, școli, spitale sau baze sportive. Mă gândesc că la începutul mandatului ar fi bună o întâlnire cu noii parlamentari  de la toate partidele și împreună cu conducerea județului,  să punem pe hârtie principalele obiective pe care le susținem a fi realizate, indiferent de cine guvernează în acești patru ani. Dacă ALDE va guverna, voi merge cu toți parlamentarii județului la ministrul Transporturilor, al Dezvoltării pentru a susține proiectele noastre. Decât să obțin peticirea unei străzi și să mă dau mare prin târg, prefer să facem lucrurile importante și atunci când mă întreabă presa cine a susținut cutare lucru să le răspund foarte clar că TOȚI. Toți am făcut și nu ne-am făcut decât datoria.

Rep.: Ce le transmiteți bistrițenilor?

Ioan Ţintean: Că le voi fi același partener, iar ce depinde de mine voi face pentru noi toți.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5