Ioan Țintean: Condiția de bază a unui buget echilibrat constă în dezvoltarea mediului de afaceri

Prima parte a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare am dedicat-o în cea mai mare parte vizitelor în județ, pentru a-mi prezenta proiectele și viziunea generală asupra aspectelor legislative, care consider că ar  necesita o îmbunătățire. Cu acest prilej, le-am explicat oamenilor că un transfer sănătos între creșterea economică și bunăstarea cetățenilor, se poate realiza doar în condițiile existenței unui mediu de afaceri dezvoltat.

Un aspect care mă nemulțumește este că astăzi, în România, creșterea economică se bazează pe consum și nu pe investiții. De aceea sunt de părere că trebuie să lucrăm mai mult pentru a înclina balanța înspre încurajarea investițiilor. Încurajând mediul de afaceri să se dezvolte,   nu  facem  altceva  decât  să   asigurăm  fondurile  necesare  pentru   susținerea   unor servicii publice de calitate. Aici mă gândesc cu prioritate la sănătate, învățământ, dar și la probleme legate de mediu precum calitatea apei, a aerului, reciclarea deșeurilor.

De asemenea, nu știu câți conștientizează faptul că, în prezent, aproximativ 30% din pământul României este vândut străinilor și în câțiva ani am putea reprezenta, la noi acasă, doar o simplă forță de muncă pentru firmele străine. De aceea proiectul „Primul pământ” este un proiect care ar putea încuraja tinerii să cumpere teren agricol în condiții avantajoase și să dezvolte, treptat, afaceri în acest domeniu. Astfel, putem determina o parte dintre tinerii plecați   în   străinătate să  se  întoarcă  acasă   și,  totodată,  să promovăm   mai  mult  pe   piață, produsele românești. În completare, aș vedea util și un program „Rabla” pentru utilajele agricole, care ar reprezenta un sprijin real pentru modernizarea acestui sector.

Aspectele prezentate sunt doar câteva exemple care bine puse în practică, pot înlesni dezvoltarea   afacerilor   de  familie,  respectiv  a  investitorilor  locali.   Foarte   multe   persoane lucrează în afara țării în agricultură și cred că ar putea la fel de bine să facă lucrul acesta acasă, în condițiile în care s-ar contura un program clar, de perspectivă. Cel puțin pentru județul Bistrița-Năsăud, cu potențialul turistic pe care îl are, investițiile în sectorul agroturistic ar da șansa revigorării activității economice.

Întotdeauna   am  preferat   să   mă   documentez   despre   problemele   oamenilor   la   fața locului, considerând că doar așa îți poți forma o opinie corectă asupra unei situații date. Un dialog sincer, bazat pe argumente expuse cu bună-credință, nu poate fi decât unul constructiv.

De aceea încerc să mă întâlnesc cu cât mai mulți oameni, să le ascult punctele de vedere și să le transform în proiecte legislative realiste.

 

Ioan Țintean,

Candidat ALDE pentru Camera Deputaților

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5