Ioan Ţintean şi-a stabilit priorităţile pentru 2019: un buget echitabil, un scor electoral de peste 12% la europarlamentare şi o contribuţie majoră în alegerea preşedintelui României

         Liderul ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, şi-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, priorităţile politice şi administrative pentru anul 2019.

         „Aşteptăm cu nerăbdare votul final pe bugetul României şi pe cele 200 miliarde lei pe care sper că le vor vota parlamentarii României. Sper ca suma să fie împărţită în mod echitabil între ministere, agenţii, instituţii şi că România va derula în anul 2019 o execuţie bugetară care să corespundă cu interesele românilor”, a declarat Ioan Ţintean.

         Acesta a menţionat că din punctul de vedere al ALDE, se va urmări ca proiectele macro ale României să fie bugetate. Unul dintre acestea, susţinut de Ioan Ţintean, vizează combaterea secetei şi în zona Câmpiei Transilvaniei.

         „ALDE va susţine şi la nivel macro implicarea şi finanţarea de la bugetul României pentru cele trei spitale regionale – Transilvania, Muntenia – Oltenia şi Moldova – şi sper ca măcar în acest an să se demareze această promisiune făcută românilor, pe care dacă nu o vom face cu siguranţă ne va costa la suma voturilor pe care le vom obţine în 2020”, a spus Ţintean.

         Pe plan politic, ALDE îşi propune ca la alegerile europarlamentare să obţină un scor electoral de 12-15%, ceea ce ar însemna obţinerea a 5 mandate de europarlamentar, printre numele vehiculate fiind Norica Nicolai şi Renate Weber.

         „În ce priveşte contribuţia partidului, care eu sper să fie decisivă la alegerea preşedintelui României, aşteptăm decizia preşedintelui nostru (n.n. – Călin Popescu Tăriceanu), care a primit propuneri de la toate filialele din ţară pentru a-şi anunţa candidatura. (...) După ce vom avea decizia preşedintelui nostru, coroborată cu intenţia de vot şi scoaterea la vot a membrilor PSD, vom ştii mult mai multe în ceea ce priveşte modul de organizare a campaniei prezidenţiale”, a explicat Ioan Ţintean.

         În plan judeţean, ALDE Bistriţa-Năsăud îşi propune continuarea activităţii de „primenire” a organizaţiilor locale, dar şi monitorizarea proiectelor promise comunităţilor, de la infrastructură rutieră, imobiliară, sănătate, reabilitări de monumente istorice etc. „Urmărim ca dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud să se facă în mod echilibrat, să există o continuitate a proiectelor din anul 2018 şi să alocăm cât mai mult din fondurile pe care le vom avea în 2019 în bugetul judeţean pentru dezvoltare”, a concluzionat liderul ALDE, Ioan Ţintean.

Comentarii

20/01/19 11:02
cititor

Cea mai potrivita varianta pentru actuala putere, ar fi sa il aiba candidat unic, pe domnul Tariceanu , care are experienta atator ani de politica la nivel inalt si care ar fi varianta viabila impotriva domnului Johannis .
Le doresc succes !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]