Ioan Turc, după Consiliul Naţional PNL: Suntem obligaţi să fim uniţi în faţa agresiunii PSD. Fără Radu Moldovan, Dragnea nu ar exista

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Consiliul Naţional al PNL denotă faptul că şefului statului „i-a ajuns cuţitul la os”, acesta respectând Constituţia în toate deciziile sale, dar în schimb regulile elementare ale jocului politic au fost călcate în picioare.

         „Am observat că prezenţa preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, la lucrările Consiliului Naţional al PNL i-a agitat foarte tare pe talibanii din PSD. Klaus Iohannis a fost acuzat că este un preşedinte ultraconstituţional, că n u reacţionează suficient de tuşat împotriva abuzurilor PSD atunci când PSD, aşa cum vedem cu toţii, agresează această ţară. A fost acuzat că a desemnat-o pe Viorica Vasilica Dăncilă să formeze al treilea guvern PSD, în condiţiile în care doamna Viorica Dăncilă este într-o contradicţie structurală cu calitatea de prim-ministru. Realitatea este că preşedintele României a respectat întotdeauna Constituţia în spiritul şi în litera ei, chiar cu riscul de a-i supăra pe milioanele de oameni care l-au votat, care au mare încredere în el. Mesajul domniei sale la CN PNL arată că i-a ajuns cuţitul la os. Preşedintelui Klaus Iohannis i-a ajuns cuţitul la os, deoarece regulile elementare ale jocului politic, ale comportamentului politic au fost călcate în picioare. România este batjocorită de PSD în fiecare zi”, a declarat Turc.

         În context, liderul judeţean al PNL a criticat prestaţiile primului ministru care a confundat capitalele a două ţări între care există anumite disensiuni, dar şi ale ministrului Petre Daea sau ale ministrului Apărării Naţionale. „În acelaşi timp, puterea de cumpărare în România scade constant. Dacă mergi la market, cu 100 de lei nu-ţi cumperi aproape nimic. Mediul privat gâfâie, investiţiile publice mari care ar angrena întreaga economie lipsesc cu desăvârşire”, a mai spus Turc.

         Nu în ultimul rând, acesta a punctat că principala preocupare a PSD este „cum să-l scape de puşcărie pe Dragnea şi cei ca el”, „cu suportul şi complicitatea liderilor PSD, inclusiv a baronilor locali”. „Nu e cu nimic mai vinovat Dragnea decât Radu Moldovan. Fără Radu Moldovan şi alţii ca Radu Moldovan, Dragnea nu ar exista. Peste 80% dintre români spun că ţara merge într-o direcţie greşită. Preşedintele României, PNL, toate forţele politice democratice, societatea civilă suntem obligaţi să strângem rândurile în faţa agresiunii PSD. Acesta este mesajul Consiliului Naţional PNL”, a concluzionat Turc.

 

.

Comentarii

14/08/18 10:25
Nasaudean

Da domnul Nelutzu, adunati-va, puneti-va "sfarling" toti si plezniti din calcaie cu bratzul drept intins oblic si pumnul strans sau palma-ntinsa... , stragand ... " la baioneta " ! ( daca nu cumva Haill... cum facea dl. Orban cand a fost "uns " si care va conduce... si in prezent )

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]