Ioana Precup, Mai presus de zăpezi – Tipografia TREIRA Oradea, 2018

Veronica Oşorheian

Pentru Ioana Precup, timpul a fost un aliat de nădejde. Valurile vieţii nu i-au zădărnicit darul şi harul, ci mai degrabă i-au înaripat visul, bucurându-şi familia şi prietenii, atât cu scrierile sale, cât şi cu sutele de picturi păstrate în locuinţa din Oradea ori dăruite unora şi altora cu mare bucurie. Artista a pictat şi pe piatră, aleasă fiind piatra de forma inimii, un simbol dăruit şi mie, din toată inima, pentru inimă.
Volumul Mai presus de zăpezi – apărut la Tipografia TREIRA Oradea, în anul 2018, este a 15- carte a Ioanei Precup şi este strucuturată în mai multe părţi. Versuri sunt în primele 5 părţi: partea I – (fără titlu) include 67 de poeme; II - Lumina din vis are 15 poeme; III – Pe ale tinereţii valuri are 19 poeme; IV – Unde alergăm? cuprinde 18 poeme; V – La umbra codrului de piatră conţine 25 de poeme. Prefaţa este semnată de poeta Paraschiva Cărbunar (Voicu), profesoara de biologie care a înregistrat la Electrecord, alături de Ioan Bocşa, Reta Rus, Nicolae Bondoi şi fraţii Florea, cele mai frumoase doine de pe Valea Secaşelor – locul de baştină al artistei, dar care locuieşte în Tinca, jud. Bihor.
Cartea mai conţine:
- Curriculum vitae;
- Între pag. 192 – 201 găsim selectate câteva Referinţe critice semnate în 1996 de Miron Blaga şi Eugen Evu, apoi, Dana Lupşa (1999); Horia Balint (2000); Ion Davideanu (2001); Ioan Radu Zăgrean şi Alexandru Sfârlea (2002); Ioan Mititean, Mihai Artenie Mircea, Valentin Marica şi Alex Cristescu (2003); Marcel Lapteş (2006); Petrişor Ciorobea (2007); Elena M. Câmpan, Lucreţia şi Ioan Mititean, Redacţia Seminarului Varadiensis (2008); Dumitru Munteanu (2009); V. Ichim (2013); dr. etnolog Maria Mândroane (2015); Gabriela Mircea (2016); Mioriţa Săteanu, Paraschiva Cărbunar și prof. Sandu Dragotă (2017); Menuţ Maximinian;
- În paginile 202 – 220 autoarea pune câteva „Spicuiri din scrisorile primite de la prieteni dragi ...”, pe care le păstreză în arhiva personală; printre aceste spicuiri, sunt rânduite 12 ilustraţii reprezentative;
- De la pag. 221 până la pag. 243, găsim 46 de ilustraţii cu semnatara cărţii alături de cei dragi din familie, alături de confraţi, dar şi ilustraţii ale Ioanei Precup de prin locurile vizitate: Oaza Chebica din Atlas, deşertul Sahara din Tunisia, Ermitajul Leningradului de altădată – azi, Sankt Petersburg (1978); câteva locuri din ţară: peştera Daniel Sihastru (1987); Piatra Neamţ, Salina de la Turda; apoi Cairo – Egipt; într-o croazieră pe Nil; Ierusalim; Grecia; Lourdes - Franţa; Insula Palma de Mallorca; Fatima – Portugalia; Sicilia; Malta; Dubai (2016);– locuri pentru care Ioana Precup poate fi model pentru cei care n-au ajuns pe acolo, dacă ne gândim că oricare loc din lumea asta ne poate îmbogăţi spiritual, dacă avem interes;
- Câteva pagini de la sfârşitul cărţii (244 – 247) găzduiesc ilustraţii cu o parte din tablourile Ioanei Precup expuse cândva în expoziţii de grup sau personale.
- La pag. 248, scriitorul Dan Sârbu semnează, sub titlul „În loc de postfaţă”, câteva aprecieri la acest bogat volum al Ioanei Precup.
*
Temele găsite în volumul „Mai presus de zăpezi” sunt multe, dar toate sunt în armonie cu darul credinţei şi al iubirii aproapelui, daruri moştenite de la străbuni. Poeta are curaj şi încredere în harul căpătat de la divinitate: „Dacă cineva doreşte/ Să destrame visul meu/ Nu am frică, e ţesut/ Cu har de la Dumnezeu.” (p.84).
Credinţa statornică în valorile morale o regăsim şi în acest volum semnat de Ioana Precup. Poeta dedică poezii părinţilor Maria şi Pavel Precup: „Somn lin, măicuţă, somn lin, tată,/ La umbra codrilor de piatră”, copiilor Adrian şi Maria, nepoţilor Ioana şi Sorin, surorilor Mărioara şi Ana, solistelor de muzică populară Maria Haiduc, Niculina Merceanu şi Paraschiva Cărbunar. Volumul conţine şi câteva poezii în memoria compozitorului Tudor Jarda şi al scriitorilor Eugen Evu şi Ion Davideanu. Omului drag, alintat „Omul meu cu părul nins”, trecut în eternitate, i-a adus omagiu în mai multe versuri: „Hai, dui, dui, dorule hai/ Fă o cale pân' la rai,/ pân' la rai, pân' la Mihai.” (Cântec – p. 153); „Nu ai spus adio,/ Când ai plecat departe/ Şi ai lăsat în urmă/ Durerea care arde.” (Nu ai spus adio – p. 155); „De la tine pân' la mine/ Cale este sub pământ;/ Nu auzi păsări cântând/ Nici tren fluierând pe şine.” (De la tine pân' la mine – p. 156); „Mă doare poemul/ ochilor albaştri/ îngenuncheaţi în lacrimi/ la plecarea-n grabă/ pe alte tărâmuri/ făr' de dor şi aştri.” (Mă doare poemul – p. 157). Credinţa îi dă speranţă poetei că viaţa nu se sfârşeşte pe pământ: „De-o fi să ne mai întâlnim,/ Peste milenii în vreo stea,/ Aş vrea să-mi fii tot tu Alesul,/ Iar eu, pe veci, Aleasa ta.”
În viziunea poetei, sufletul ar putea renaşte în „izvor din glie”, în „rămurele” ori „petală-n vers” (p.49). Aici, gândul ne duce la versurile Magdei Isanos: „Vreau, suflete, să mă dezbar de tine/ şi să trăiesc ca pomii de pe vale,/ cu flori în locul gândurilor tale,/ o viaţă fără rău şi fără bine.// Departe,-ntr-o pădure de la munte,/ când păsările toate-or face haz,/ să mă trezesc cu soarele pe frunte/ şi lacrimile cerului pe-obraz.// (Vis vegetal, în „"Însemnări ieşene", nr.9, 1937 ).
Volumul „Mai presus de zăpezi” poartă titlul unui poem în care zăpezile par scalda din urmă: „Mai presus de zăpezile/ Acestui pământ,/ Ne întorcem în leagănul/ Veşnic şi sfânt.// Mai presus de lună, de soare,/ Mai presus de dorul ce doare,/ Mai presus de tot ce-am visat,/ Ne-ntoarcem la Tatăl/ Care ne-a creat.”
Aşa cum afirmă şi profesoara Paraschiva Cărbunar, în prefaţa acestui volum, poeta Ioana Precup poartă filonul sufletesc al neamului din care s-a ridicat, „aducând contribuţii preţioase de mare diversitate în creaţie (poezie, proză, teatru etc.), înţelegând durerile şi bucuriile omeneşti, redându-le prin mijloace de expresie, păstrând nota de originalitate şi autenticitate. (...)
Inima Ioanei Precup, cu zvâcniri creatoare poartă în ea melancolia meditativă, sentimentul de dor, nostalgia locurilor dragi ale copilăriei şi tinereţii sale, bogăţia desenelor de pe cusăturile populare româneşti, prin corespondenţă permanentă cu peisajele obârşiei sale – ŢARA NĂSĂUDULUI şi oamenii satului LEŞU.”
În concluzie, poezia rămâne „O bucurie-a clipei şi veciei”, de multe ori o muncă de Sisif – cum atât de frumos spune Ion Horea, într-un poem din volumul VIRALIU, Editura Ardealul Târgu-Mureş, 2016, p. 33: „Prin tine suie toamne aurii,/ Hotarul răbduriu sub îmblăcie-i./ E-un cântec nesfârşit în tot ce scrii,/ O bucurie-a clipei şi veciei/ Strigată peste dealuri, peste timp,/ Şi cei ce nu mai sunt să te audă,/ Cu boabele împrăştiate-n schimb,/ Sub roua gândului, prin iarba crudă./ Se scutură pe drumul ţării nuci,/ Dinsus de casă pregătim corlanul,/ Mai ai puţin din cât a fost să duci, Sisif bătrân, deprins cu bolovanul.”
Vă recomandăm să citiţi volumul. Cu siguranţă veţi găsi în unele versuri trăiri prin care poate aţi trecut sau încă nu, dar care pot să vă sporească preţuirea vieţii, cântărind mai bine frumuseţea şi sensul ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]