Ion Mânzat: Uliţa Şforţului

Mulţi dintre cei care iubesc literatura s-au putut bucura de „Uliţa copilăriei” şi „În casa bunicilor” operă memorialistică prin care Ionel Teodoreanu s-a impus ca „prozator artist”, după cum îl descria Tudor Vianu (Arta prozatorilor români). Uliţa aceea „umilă şi neştiută” este uliţa unui scriitor cunoscut şi de mare succes în literatura română care a făcut-o şi pe ea, pe uliţă, cunoscută şi recunoscută ca fiind a multor cititori de pe tot atâtea uliţe umile şi neştiute.

Comparaţia pe care o fac nu riscă nici un fel de orgoliu de simpatie faţă de autorul cărţii pe care o prezint, nici măcar o încercare de a ridica „Uliţa Şforţului” pe un piedestal la fel de înalt ca cel al celebrului scriitor Ionel Teodoreanu. Comparaţia implică doar ideea de înălţare a privirii spre o temă comună.

Ion Mânzat vine în literatură cu un pas mai modest dar la fel de sincer ca al oricărui scriitor consacrat. El se află la a doua sa carte. Prima a fost „Ecouri din zig-zag-urile vieţii”, apăruta la Editura Mesagerul-Bistriţa 2008 la care bistriţeanul conte umorist-epigramist, poreclit şi „Tartorul soacrelor” (şi nu numai) Alexandru Misiuga a aşezat în faţă o…Prefaţă pe care o numeşte Predoslovie (în patru fraze), în care scrie că Ion Mînzat ...„a fost primul care a avut curajul şi a îndrăznit să se ia în clanţă cu superiorii săi…ca dovadă că şi tovarăşa , savanta CO2 a pus o pilă strâmbă şi cu o zi înainte de vânătoarea lui NEA-Ceau…(oct. 1985) de la Dealu’ Negru, bârgăuanul nostru josenar, Colonelul Ion Mînzat a fost mazilit, rotit fără voia lui şi a trecut în rezervă cu i pensie de …caporal, ca să-i intre mintea în cap!”

Alexandru Misiuga nu uită să aducă omagiul său „pentru aportul lui ION la botezul COROANEI de AUR şi-n special pentru pila lui…ceauşistă la făurirea visului lui BRAM STOKER, la zidirea CASTELULUI DRACULA de la Piatra Fântânele. BRAVO de trei ori IOANE!!!”

Autorul Prefeţei îl prezintă cu prietenie, spunând printre altele: „…contează că Ion Mînzat, fiu de ţăran, mânuia cu măiestrie, coasa, în tinereţe iar după…rotire cu aceeaşi măiestrie ştie să mânuiască şi condeiul…recomand cititorilor avizi de senzaţii tari (volumul prefaţat) care vor rămâne cruciţi, constatând harul cu care autorul descrie prin câte prăpăstii poate să treacă un om în viaţa lui, dar mai cu seamă ce memorie fenomenală are acest ca să citeze peste 1300 de nume, începând cu colegii lui de şcoală şi terminând cu Ion Gheorghe Maurer şi Nicolae Ceauşescu…”

Acum, când a apărut a doua sa carte l-aş putea completa pe maestrul Alexandu Misiuga spunând BRAVO de patru ori IOANE!

Ion Mânzat s-a născut în ziua de 19 februarie 1938, o zi deosebit de friguroasă cu multă zăpadă de se rupeau pomii sub greutatea ei. În primul capitol din „Ecouri din zigzag-urile vieţii” -Locul sosirii mele pe lume şi primii paşi- începe aşa: „JOSENI e unul din satele Văii Bârgăului. Şi nu oricare. E satul meu. Şi, ca oricare sat, are mai multe uliţe. Una dintre ele este ULIŢA ŞFORŢULUI. Şi dacă e cum spun bătrânii, este cea mai veche…Acum şaptezeci de ani această uliţă era străjuită de-o parte şi de alta de căsuţe mici, din lemn, acoperite cu şindrilă…înnegrită de vreme, cu prispe pe una din părţi unde aveau şi câte două sau patru gemuleţe mici…”.

Aşa începea prima carte a lui Ion Mânzat, cu descrierea uliţei copilăriei sale. Se vede că ideea tratării mai amănunţite a acesteia i-a rămas ca un ghimpe, pentru că a făcut să apară cartea cu numele de „Uliţa Şforţului”. De altfel cartea are un Moto sugestiv pentru intenţia şi interesul autorului: „Să reţineţi ce spun bătrânii despre trecutul nostru, că şi ei au aflat –de la alţi bătrâni asta – că aşa s-a învăţat, un timp, istoria şi mai puţin prin scris”. Asta a învăţat Ion Mânzat de la dascălul său de geografie şi istorie Liviu Mănarcă încă din anul 1952. Este vorba despre un bun dascăl pe care l-a avut şcoala din Joseni, pe care şi eu mi-l amintesc cu multă admiraţie. Normal este să învăţăm de la înaintaşii noştri, să-i respectăm şi să le continuăm ideile mesajelor. Ion Mânzat se dovedeşte un silitor învăţăcel care se străduieşte să readucă istoria locurilor natale în conştiinţa tinerilor, cu sinceritate şi cu dragoste.

În Cuvânt înainte precizează: „Un istoric povesteşte lucrurile cum au fost. Un politician cum îi convine sau cum i se cere. EU, ca ofiţer de informaţii ce am fost –şi nu mă consider deloc în rezervă sau în retragere nici acum când mă apropii de amurgul vieţii – nu pot să fiu indiferent când ŢARA şi NEAMUL ar fi în primejdie, datorită unor acţiuni sau inacţiuni ce îi vizează siguranţa şi lovesc în demnitatea sa…am simţit nevoia să scriu acum, nu ca istoric ce nu sunt, nu ca scriitor, că nu fac parte din breasla celor ce scriu cu talent, ci ca OM ce simte la un moment dat, CEVA, care trebuie să rămână…am vrut să menţionez câteva lucruri despre Bârgău şi în special despre Uliţa Şforţului, una dintre cele mai vechi, ce uneşte satele Mijloceni şi Joseni şi unde m-am născut…”

Demersul lui Ion Mânzat este unul mai mult decât lăudabil, întrucât face să fie cunoscută o altă ULIŢĂ, diferită dar şi asemănătoare cu a lui Ionel Teodoreanu. Ion şi Ionel. Nume specifice dar şi distincte în neamul românesc.

Cartea bârgăuanului Ion Mânzat este structurată în două părţi: Prima se numeşte „Uliţa Şforţului între două milenii” şi înseamnă, după cum însuşi autorul apreciază, „un recurs la memorie”, pornind de la ceea ce însuşi a trăit şi i-a „mers la inimă”. Partea a doua este intitulată „ION din ŞFORŢURI”, în care prezintă în mod romanţat viaţa unui om care fugea de colectivizare, viaţa familiei sale şi a oamenilor ce populau ULIŢA, venind cu notările până în zilele noastre. Întâmplările prezentate de autor „sunt reale, au fost doar contopite în cadrul povestirii şi scrise ca să transmită un mesaj: dragostea de glie, de ţară şi de neam! (chiar dacă aşa ceva nu se mai poartă azi!). E trist că are dreptate!.

Prin cartea sa Ion Mânzat scoate din anonimat nu doar o uliţă ci o comunitate, o societate, o istorie.

În anotimpul cel mai aspru ULIŢA avea farmecul ei: „Iarna, când ULIŢA ŞFORŢULUI era îngropată în omăt, nămeţii de zăpadă erau cât gardurile, iar căsuţele acelea mici (din copilăria mea) abia de-şi arătau gemuleţele deasupra gardurilor, iar noaptea, zarea vieţii din ele răzbătea, ici acolo, unde casele aveau portiţe –de intrare – în dreptul acestora…Viaţa întreagă intra în hibernare. Doar copiii înotau dimineaţa şi la amiază prin zăpadă, mergând ori venind de la şcoală,…Când sosea primăvara, uneori pe neaşteptate şi cu ploi, zăpezile se topeau brusc şi formau povoaie mari de ape acoperind de la un capăt la altul ULIŢA, şi o transformau într-un adevărat râu până la Badiu, unde apa nici nu încăpea pe sub podeţ şi forma un lac până spre Aricu, inundând şi casele de-o parte şi de alta, până la Mohnea…”

Descrierea ULIŢEI vizează toate anotimpurile şi oamenii în perioadele de muncă, de cote obligatorii, de greutăţi economice. Cu toate acestea ULIŢA înseamnă paradisul copilăriei autorului. Ea nu este ca la Ionel Teodoreanu fără nume ci este clar denumită şi definită parcurgând drumul din sat până sub Heniu. Sau invers, la coborâre. Nici nu ştii ce vizează Ion Mânzat mai mult: urcarea sau coborârea acestei uliţe care a născut şi a dat oameni de seamă prezentaţi cu respect.

Partea a doua este dedicată vieţii lui ION. Un Ion ca atât de mulţi Ioni care au o biografie atât individuală cât şi universală. ION al lui Ion Mânzat face parte din galeria personajelor literare sau concrete cu acest nume, care alături de IOANA lui/a lor fac să trăiască şi să perpetueze familia românească peste veacuri şi evenimente. Când ION a murit, căci şi personajele cărţilor mor, Ioana şi urmaşii lui au aşezat la mormânt o STÂNCĂ înaltă de circa 3 metri şi lată cam de 1 metru şi ceva, cu vârf puţin ascuţit, ca o cuşmă…” Semnul, simbolul perenităţii neamului şi al demnităţii sale rămasă neştirbită de vitregiile timpurilor.

Prin vocea unui personaj episodic ce se adresează urmaşilor Ion Mânzat încheie: „Eu dragii mei, ce-am avut pe suflet am deşertat aici la voi considerându-vă pe toţi trei (fiică, ginere şi nepot, n.n.) ca fiind copiii mei şi cred că voi aţi tras concluziile corespunzătoare, pentru că neamul nostru nu trebuie să moară! O să aveţi şi voi copii şi pentru ei trebuie să vă zbateţi, eu sunt bătrân acum, iar spusele mele să rămână în gândurile voastre.”

Ce vrem mai mult decât exemplul sensibilităţii, al perenităţii şi al patriotismului sincer pe care Ion Mânzat ni-l oferă în cartea sa.

Titus Wachsmann-Hogiu