IONICĂ ISTRATE - PROFESORUL AUTODIDACT DIN NEPOS

S-a născut într-o zi în care destinul i-a surâs mai puţin decât altora. Încă din copilărie suferea de o boală care nu i-a permis niciodată să meargă pe picioarele lui. În schimb, Dumnezeu l-a înzestrat cu o minte ageră care depăşea cu mult limitele normalului.

A învăţat să scrie şi să citească pe când avea 3 ani şi jumătate, apoi cele 7 clase le-a făcut la cursurile fără frecvenţă. Iarna îl ducea tatăl său cu săniuţa la şcoală ca să-l examineze profesorii şi spre surprinderea tuturor, IONICĂ ISTRATE depăşea orice aşteptări.

Marcat de acest complex neîndurător, se refugiază în universul cunoaşterii pe care îl descoperă singur, muncind până la epuizare.La scurt timp după terminarea cursurilor gimnaziale, Ionică începe să studieze singur materia de liceu pe care o parcurge în trei ani, dar din cauza stării sale fizice nu se poate prezenta la examene.

Printr-o muncă stăruitoare, dublată de pasiunea pentru matematică şi ajutat de inteligenţa sa sclipitoare , Ionică Istrate iese la lumină pe tărâmul acestei minunate discipline. Mânat de dorinţa unei împliniri mai îndrăzneţe, studiază în aceleaşi condiţii de autodidact matematicile superioare pe care reuşeşte să le stăpânească cu siguranţa şi priceperea unui profesor cu multă experienţă didactică.

Îl frământa acum un gând şi anume, acela de a deveni şi el de folos familiei sale, care n-a fost ocolită de neajunsurile vieţii. Simţea nevoia de a lua contact cu lumea din afara cercului familial, din care ieşea mai rar,, voia să se dăruiască celor din jur şi să dea glas chemării sale interioare care îl urmărea ca un destin.

N-a fost profesor, dar a practicat această profesie cu un mare talent, transformându-şi odaia într-o sală de clasă, unde se perindau timp de 8-9 ore pe zi, elevi de gimnaziu şi de liceu, studenţi şi chiar cadre didactice care se pregăteau pentru definitivat sau gradul II.

Ionică trăia acum bucuria unui vis împlinit. La el veneau să se pregătească pentru examene, elevi din Nepos, Feldru, Rebrişoara, Năsăud şi din alte localităţi din împrejurimi, ba chiar şi din alte judeţe, câştigându-şi un renume în domeniul matematicii. Succesul elevilor săi îi dădea tot mai multă încredere că munca lui este de folos şi pentru alţii. N-a fost scutit însă de privirile arogante ale unora, nici de comentariile duşmănoase ale altora, dar el nu le lua în seamă şi continua să muncească, consolidându-şi tot mai mult opera de apostol. A pregătit peste 5000 de elevi de liceu dintre care 3000 au devenit absolvenţi de facultate şi ocupă astăzi funcţii înalte în ierarhia socială.

Despre ,, computerul’’ din Nepos, cum îl numeau unele ziare, se scria că este un fenomen neobişnuit. Ştia datele de naştere ale multor persoane din sat, memora cu uşurinţă cele mai mici amănunte ale unei probleme, făcea calcule mintale dintre cele mai complexe. Era un om comunicativ şi deosebit de sociabil. Îi plăcea să abordeze probleme de filozofie, istorie ,literatură. A învăţat singur limba engleză şi germană şi i-a citit în original pe Heine şi pe Goethe.

Era omul care nu trăia pentru sine , ci pentru alţii. Viaţa lui n-a fost decât o lungă şi grea suferinţă. Muncea suferind şi suferea muncind pe altarul matematicii. N-a făcut niciodată vreun reproş cuiva şi nu s-a împotrivit nici chiar propriului să destin. Cel mai greu i-a fost după moartea părinţilor săi, când sufletul i s-a umplut de tristeţe şi n-a mai simţit blânda lui mângâiere. Cea care îi va aduce un strop de alinare este sora lui Sabina , care va avea grijă de el până la sfârşitul vieţii.

În ultimii ani n-a mai putut pregăti nici un elev , deşi era adesea căutat. Starea sănătăţii sale se agravase. S-a stins din viaţă la vârsta de 61 de ani, în imediata trecere dintre milenii, într-o iarnă geroasă şi încărcată de ninsori ca şi acum.

Ionică a trecut prin această lume,, escaladând treptele matematicii’’pentru a-şi face din ea un sens al vieţii. A reuşit s-o facă din plin şi rămâne în analele acestei localităţi o personalitate marcantă pe care timpul n-o va umbri niciodată.