Ionuţ Simionca, deputat PMP: Beneficiarii de ajutor social vor putea presta orele de muncă în folosul comunităţii şi la societăţi comerciale

Deputatul PMP, Ionuţ Simionca, a depus în Parlament o propunere legislativă cu care speră să îi ajute pe beneficiarii de ajutor social apţi de muncă să îşi găsească un serviciu în cel mai scurt timp. Mai precis, acesta a iniţiat o propunere pentru modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, potrivit căreia beneficiarii de ajutor social vor putea presta orele de muncă în folosul comunităţii şi la societăţi comerciale, nu doar la instituţii şi servicii publice de interes local, ca în prezent. Primăriile vor publica online o listă cu persoane disponibile, iar firmele îşi vor putea alege muncitorul dorit, achitând contravaloarea muncii prestate de acesta administraţiei publice locale.

Am depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă de reintegrare pe piaţa forţei de muncă, cu ajutorul noilor tehnologii, a beneficiarilor de ajutor social. Există un proverb vechi, nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine. Varianta actualizată a acestui proverb e următoarea: eMuncă, ePâine. Inițiativa aduce ca noutate şi obligarea primărilor de a publica pe site-ul propriu o serie de documente privind munca asistaților social astfel încât oferta de forţă de muncă să se întâlnească cu cererea de pe piaţa locală de muncă”, a declarat Ionuţ Simionca.

În opinia acestuia, iniţiativa legislativă aminitită aduce beneficii tuturor părţilor implicate. „În esență, prin instituirea obligației asistaților sociali de a lucra și în beneficiul societăților comerciale, se creează premisele pentru creșterea stimei de sine a celor mai defavorizați membri ai comunității care trăiesc din ajutorul social, astfel încât aceștia să devină membri activi ai comunității, persoane care generează venituri. În acelaşi timp, se creează premisele pentru continuarea relației cu firmele respective în baza unor raporturi de muncă, în condițiile în care aceste persoane înțeleg că munca lor este necesară și că ar putea fi răsplătită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Mai mult, firmele sunt cointeresate să obțină o forță de muncă relativ ieftină, în condițiile unei piețe a muncii care este cuprinsă de o criză profundă. În plus, bugetul local obține o nouă sursă de finanțare”, a explicat parlamentarul de Bistriţa-Năsăud.

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]