Ionuţ Simionca: Mi-aș dori, din tot sufletul, ca Bistrița să adere la Alianța Vestului

Alianța Vestului, un parteneriat lansat în weekend de primarii PNL din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, este unul dintre cele mai serioase și mai ambițioase proiecte din politica românească a Anului Centenar. Și când spun acest lucru, nu mă refer nicidecum la culoarea politică a inițiatorilor, ci am în vedere faptul că românii nu mai vor să audă de la politicieni vorbe goale, fără legătură cu realitatea. Oamenii vor lucruri concrete care să le aducă condiții de viață mai bune și speranțe pentru un viitor prosper. Iar, în cazul Alianței Vestului, vorbim de autostrăzi, drumuri și căi ferate finanțate din fonduri europene direct de la Bruxelles.

În acest context, mi-aș dori, din tot sufletul, ca Municipiul Bistrița să adere la Alianța Vestului. Cred că cea mai mare greșeală pe care actualul primar ar putea să o facă este să izoleze Bistrița de partea progresivă a României, de cea conectată la Occident.  

Nu cred că apartenența politică a domnului Ovidiu Crețu, primar al Municipiului Bistrița, trebuie să fie o piedică în calea integrării celor mai bune soluții politice și administrative, care să aducă prosperitate bistrițenilor.

Domnule primar,

Dacă aș fi în locul dumneavoastră, nu aș mai pierde vremea și aș face tot posibilul să duc Municipiul Bistrița în Alianța Vestului.

Bistrița nu poate sta pe margine, în afara unei alianțe create de municipii din Transilvania și Banat care au soluții concrete la problemele cetățenilor și care au demonstrat că fac performanță.

Și noi, bistrițenii, vrem să fim parte la crearea unei prosperităţi reale în regiune, pentru stoparea migraţiei românilor în Occident şi aducerea înapoi a celor plecaţi la muncă peste hotare. În același timp, vrem să ne numărăm și printre beneficiarii acestor proiecte.

Și noi ne dorim îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între Bistrița și marile orașe din vecinătate - prin construcția de autostrăzi, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între orașele noastre, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric etc.

Și noi vrem descentralizare administrativă, astfel încât să ne asigurăm dezvoltarea chiar și în condiţiile unei slabe guvernări.

Și noi, bistrițenii, avem același mod de lucru cu locuitorii marilor orașe din Transilvania și Banat, și suntem îndreptați cu fața spre vecini, spre Europa, spre viitor.

În încheiere, îmi exprim convingerea că nu va trece mult timp până când Bistrița va fi parte a a Alianței Vestului și că această alianță va demonstra că proiectele pe care și le-a asumat nu rămân la stadiul de vis, ci se transformă în realitate, în folosul României și a cetățenilor ei.

Ionuț Simionca, Deputat de Bistrița-Năsăud

Comentarii

13/12/18 10:58
cititor de Bistrita

Io mi-as dori din tot sufletul sa vad ( toata ) Transilvania Vestului , ca zona total independenta economic fiscal si financiar !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5