IPJ BN: Conduceţi preventiv!

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă deosebit de prudent, cu viteza adaptată continuu particularităţilor meteo, de drum şi trafic, în contextul în care în ultimele zile a fost semnalată prezenţa poleiului pe drumurile din judeţ.

“Reamintim faptul că pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă)”, informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, dar şi să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

“Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră, mai ales în situaţia în care sunt prognozate condiţii meteo extreme. Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzătoar sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi a cele de climatizare/degivrare. Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece. Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă. Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului”, sunt doar câteva din sfaturile pe care vi le dau poliţiştii bistriţeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5