alp

Ipostaze ale feminităţii în literatură, prezentate de elevele de la Liceul de Muzică Tudor Jarda

Clubul Coşbook al Bibliotecii Judeţene a găzduit elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, care au desfăşurat o activitate cu tema „Ipostaze ale feminităţii în literatură”. Astfel, elevele claselor a X-a, a XI-a, a XII-a, profil pedagogic, au răspuns invitaţiei profesorilor coordonatori, Roxana Kovacs şi Alina Tomi, de a evoca figurile dominante ale literaturii române şi de a o descoperi totodată şi pe Emily Dickinson, reprezentantă de seamă a literaturii americane.

Activitatea a cuprins vizionarea unui film documentar despre viaţa şi opera scriitoarei, prezentarea unor aspecte inedite referitoare la creaţia acesteia, precum şi un moment poetic în care s-au implicat peste 20 de eleve.

„Concursul de recitare m-a ajutat să aflu care este nivelul meu în ceea ce priveşte expresivitatea, dar şi limba engleză – pronunţie sau fluenţă. Cu siguranţă nu o să uit poezia „Dear March – come in”, pentru că am ales o poezie care aduce tema naturii, poezie care mă emoţionează”, a declarat Daiana Feldiorean, elevă în clasa a X-a.

„Atmosfera a fost una relaxantă, în care am putut să mă bucur de prezentarea colegelor mele, să discutăm deschis despre femeile din literatura română şi universală – scriitoare sau personaje, dar şi de poezia “Emily” a domnului director al Bibliotecii, Ioan Pintea, care s-a declarat un admirator al poeziei scrise de Emily Dickinson”, a precizat şi Luiza Poenar.

Dezbaterile au continuat cu rolul femeii în societatea secolului XX, dar şi în contemporaneitate, fiind aduse în discuţie personajele feminine din romanele româneşti interbelice, precum şi viziunea scriitorilor contemporani. Atât Monica Moisil (clasa a XI-a), cât şi Anamaria Rusz (clasa a X-a) au fost de părere că „activităţi precum aceasta contribuie la dezvoltarea personală” şi întregesc profilul adolescentului contemporan care îşi formează o cultură generală dincolo de rigorile şcolii.

Prof. Roxana Kovacs

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]