La noi

Iscusinţă de prozator

Când vezi o carte cu titlul „Povestiri cu personaje dubioase”, ce reacţii poţi avea? Zici: Şmecher, acest Icu Crăciun. Sau, eventual, deschizi dicţionarul: „dubios”, adică: îndoielnic, nesigur; un lucru care poate fi bănuit de ceva rău; om, făptură suspectă, om care inspiră neîncredere.

Iscusinţa de prozator a lui Icu Crăciun e evidentă chiar de la titlu, un titlu care nedumireşte (cum?! tu, scriitor, îţi califici astfel personajele??!!) şi incită la lectură. Cele mai multe dintre texte au, într-adevăr ,o tentă de ambiguitate, au un personaj alunecos comportamental şi moral, un personaj cu un contur incert, dar – paradoxal - , consistent. E edificatoare, în acest sens ultima povestire din carte, care confirmă titlul volumului: „Moartea controversată a lui Alexandru Nicolschi”.

Proza de început – „Pantofii” – te întâmpină cu un ton de zeflemea, datorat unui prozator clevetitor, de genul:„Gusturi are, chiar dacă sunt la preţ redus”. Icu Crăciun practică un soi de literatură a clevetirii feminine – cum o numea G. Călinescu, referitor la Hortensia Papadat-Bengescu. Povestitorul chiar mărturiseşte (în ideea că va fi iertat): „Fără alte explicaţii, fiindcă prea m-am întins la vorbă ca un biet flecar de la ţară, ţin să precizez că…” etc. Iată de ce povestirea „Mister delicat” nu e deloc delicată. Scenele groteşti sunt lungite exasperant (pentru cititor); povestitorul debordează de un misoginism „dubios”. Pasajul final, extrem de frumos, prin imaginea nopţii, nu salvează penibilul stăruinţei în penibil. În ultimă instanţă, dubios este doar povestitorul; nu personajele.

O altă asociere: În fiecare proză se povesteşte – ca în „Hanu Ancuţei” a lui Sadoveanu. Sunt mereu construcţii prozastice în care se simulează zicerea, oralitatea; la modul acesta: „Alţii, nu mă feresc s-o spun, susţineau că…”

Încă o asociere, alăturarela înaintaşi în ale scrisului: Icu Crăciun are un formidabil simţ al detaliilor, care compun o atmoseferă diurnă, ce ţine de tradiţia existenţei autohtone, ceea ce mă tentează să-l aşez pe un palier alăturat lui Ioan Slavici. Precum

înaintaşul său, e îndelung cunoscător al psihologiilor cuplurilor familiale şi reţine gesturi, reacţii, nuanţe comportamentale – toate, savuroase prin autenticitate şi umor.

E limpede că Icu Crăciun are siguranţa scrierii narative. Nu improvizează, nu trişează. Îţi dă certitudinea că nu-ţi iroseşti timpul, citindu-l doar din complezenţă.

Comentarii

18/06/11 22:37
dr.silas

Trebuie sa recunosc ca am intrat in posesia cartii
"la cerere" aflind de la un pacient de lansarea ei si a fost pentru mine o placere sa o citesc.Eram la citeva zile dupa o carte de alta factura(Orizonturi rosii-cu si despre Pacepa, la finele careia am ajuns la concluzia ca nu poti fi sigur pe nimic din ceea ce se scrie si se publica prin mass-media)si am avut parte de o surpriza foarte placuta citind cele citeva povestioare in care am regasit povestea Maierului. Mi-am promis ca imediat ce o sa intilnesc autorul o sa-i pun intrebarea daca crede ca aceasta lectura va dainui. Nu a mai fost necesar sa i-o adresez pentru ca mi-am raspuns singur:perenitatea lucrarii este data de observatia fina, foarte pertinenta a detaliilor vietii de la tara si o descriere foarte amanuntita a indivizilor cu toate trairile lor.Fara a exagera, am identificat ceva din umorul fin al unui autor tare drag mie-Tudor Musatescu(sa-mi fie iertata comparatia dar mie asa imi pare!). Recomand cartea tuturor maierenilor, neaosi si prin adoptie(sic!)pentru a incerca sa se regaseasca in personajele cartii.Sau nu?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5