ISJ BN: 31 clase de învăţământ profesional. CCI BN: Şcoala profesionaă nu e o ruşine, e o oportunitate!

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a anunţat că, pentru anul şcolar 2018-2019 în planul de şcolarizare sunt programate 31 clase de învăţământ profesional, care reprezintă 40% din oferta educaţională pentru clasa a IX-a. Potrivit acesteia, sunt ofertate 868 de locuri în clase de învăţământ profesional, iar agenţii economici solicită parteneriat prin care elevii să poată face practică pentru 1521 de locuri, adică aproape dublu, în contextul crizei de personal calificat.  Prof. Camelia Tabără a punctat faptul că la stabilirea parteneriatelor vor fi luate însă în calcul implicarea şi capacitatea agentului economic, iar firmele care nu au capacitatea să susţină practica nu se vor mai regăsi pe lista IŞJ B-N.

         În context, Monica Mureşan, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, a prezentat rezultatele preliminare a unui studiu efectuat la nivelul agenţilor economici cu privire la posibilitatea de a găzdui şi de a îndruma activitatea de practică a elevilor din şcolile profesionale. „Noi suntem foarte interesaţi de învăţământul profesional şi de aceea dezvoltăm destul de multe proiecte în acest sens, unele cu finanţare europeană, aletele pe care le susţinem noi. Unul dintre aceste proiecte este acela de a evalua modalitatea în care activitatea practică se realizează în cadrul companiilor din judeţul nostru. (...) Am primit o listă cu firmele care doresc să se implice în acest proces şi am constituit un chestionar extrem de simplu. Mulţi spun că au spaţiile necesare, dar în general nu au oameni specializaţi să facă practică”, a menţionat Monica Mureşan.

Aceasta a precizat că CCI îşi propune să acrediteze un program de formare pentru instructor/preparator de practică pentru companiile din judeţ. În plus, CCI B-N va organiza, în luna aprilie, „Săptămâna meseriilor”, un concurs pe mai multe domenii de activitate.

„Din punctul nostru de vedere este foarte important ca aceşti copii, când termină şcoala să se poată angaja într-un loc în care să-şi desfăşoare activitatea pe baza a ceea ce au învăţat. Problema noastră porneşte de la ideea pe care o are copilul cu privire la cariera lui, pe care ar trebuie să i-o identificăm din clasa a V-a, a VI-a şi acesta este punctul nostru nevralgic. (...) Şi ei şi părinţii lor ar trebui să fie cumva conştientizaţi cu privire la aceste lucruri. Încercăm să ne îndreptăm spre părinţi, care să înţeleagă  că şcoala profesională nu e o ruşine, ci este o oportunitate şi sunt copii care vor da mult mai mult în viaţă dacă-şi vor dezvolta nişte abilităţi practice decât dacă vor încerca să facă nişte şcoli”, a mai spus Monica Mureşan.

 

test2

Comentarii

20/01/18 01:47
Meseria inseamn...

E o rusine sa scoateti analfabeti la liceu pe banda, nu meseria-"bratara de aur", cum spun inteleptii.
Cine pune cuvantul rusine langa profesie, indiferent in ce context e un ignorant . Ce sa invete copiii de la ignoranti ? alti ignoranti fac legi - e politicos spus "ignoranti", altfel se numesc. Un popor are continuitate prin munca , nu bla, bla - ca din 100 de clase de liceu , daca se afirma 5 persoane, ceilalti nu creeaza nimic, doar consuma. O tara nu rezista daca tot iei si nu pui nimic in loc . In Occident artizanii sunt cei mai respectati cetateni:restauratori , ceasornicari de 5 stele, sculptori, pictori, oameni ce fac dantele, tapiterii de milioane in palate , peisagisti, tamplari,cei care fac feronerie etc etc Ignorantilor, aduceti pe altii sa le explice copiilor ce e in lume daca nu sunteti capabili, incapabili si dezinteresati lasati copiii in voia sortii , a proxenetilor sau sa cerseasca prin tari straine , ca nu au o calificare

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]