Istoria Mănăstirii Piatra Fântânele, în carte

Apărută la Editura Renaşterea, monografia „Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului Piatra Fântânele, jud. Bistriţa-Năsăud” este o oglindă a vieţii monahale din acest colţ de ţară ce face legătura între Transilvania şi Bucovina.
Cartea a văzut lumina tiparului cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi este scrisă de pr. prof. dr. Alexandru Moraru împreună cu părintele protosinghel Gavril Horţ, duhovnicul mănăstirii. „Nu numai că locu-i minunat, dar şi viaţa duhovnicească este pe măsură. Părintele Gavril şi maica stareţă Panfilia au reuşit să dea preocupărilor spirituale şi gospodăreşti ale mănăstirii o ţinută elegantă şi produndă. Implicarea socială şi pedagogică a mănăstirii este binecunoscută şi pe deasupra deschiderea înspre alte spaţii spirituale este folositoare misiunii Bisericii Ortodoxe. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca această râvnă spirituală, pe lângă nevoinţe specifică mănăstirilor să le-o ţină şi să o înmulţească”, declară Mitropolitul Andrei.
Părintele duhovnic Gavril Horţ este alături de obştea mănăstirii din anul 2000, făcând împreună cu maica stareţă Panfilia un adevărat loc de rugăciune, o oază duhovnicească, care acum este aşezată şi într-o carte care, peste timp, va fi reper al acestor meleaguri ortodoxe. Colaborarea cu pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Boylai” din Cluj-Napoca a dat substanţă lucrării, rigurozitate şi ţinută, putând fi aşezată în rândul celor mai frumoase monografii ale mănăstirilor noastre.
Mănăstirea de la Piatra Fântânele îşi începe istoria în anul 1927, când la iniţiativa credinciosului Vasile Lăzurcă din Bistriţa-Năsăud, sub îndurmarea profesorului de religie Constantin Flămând din Bistriţa, s-au făcut primele demersuri pentru înfiinţarea mănăstirii. Protopop al Bistriţei era Grigore Pletosu, iar mănăstirea a fost înălţată în câteva luni, fiind târnosită la 8 noiembrie 1928 de către preotul Dumitru Antal, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Slujirea acestei mănăstiri i-a fost încredinţată ierodiaconului Vasile Runcan de la Mănăstirea Durău, care de-a lungul vremii a avut o serie de greutăţi după cum reiese şi din actele inserate în monografie. Astfel, într-o scrisoare înaintată episcopului Romanului, în anul 1934, acesta spune că: „Din 1928 şi până astăzi mănăstirea nu s-a putut termina şi târnosi cu arhiereu din cauza lipsei de fonduri... Casă de locuinţă n-am găsit, am stat cu chirie pe la diferiţi credincioşi până în anul 1930 când am depus toate sforţările materiale şi morale pentru a-mi vedea un modest cămin”.
A urma o perioadă tulbure, al doilea război mondial, şi Dictatul de la Viena care au adus schimbări profunde în viaţa Transilvaniei şi nici mănăstirea nu a fost scutită de necazuri, după cum aflăm dintr-o adresă din 3 aprilie 1941 a Protopopiatului Otodox Bistriţa către Centrul Eparhial din Cluj: „În toate camerele mănăstirii s-au încartiruit ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi care stau acolo de pază la graniţă şi-şi bat joc de mănăstire şi de călugări. Trăiesc în chefuri continue şi nesfârşite, beţi ziua şi noaptea, cu femei desfrânate, făcând din mănăstire o casă de desfrâu”.
În 23 decembrie 1944, stareţul Runcan trimite o adresă episcopului Nicolae Colan prin care arată că a fost arestat şi expulzat din mănăstire şi că a revenit abia în 20 decembrie, scrisoarea fiind însoţită şi de un proces-verbal de evaluare a pagubelor de la mănăstire.
Astfel de scrisori vor continua să apară pentru că necazurile şi nevoile sunt multe la mănăstire, inclusiv în anul 1957, aflăm că credincioşii au fost opriţi să meargă la hramul mănăstirii, când urma să aibă loc sfinţirea bisericii de către episcopul Nicolae Colan, invocându-se cazurile de poliomielită. De fapt, securitatea urmărea interzicerea pelerinajului credinioşilor. Însă, cu toate aceste nevoie, au fost şi bucurii la mănăstire, cum a fost cea din 20 iulie 1959, când slujba a fost oficiată de episcopul Teofil Herineanu. La scurt timp, mănăstirea a fost desfiinţată şi transformată în parohia, aşa cum s-a întâmplat cu multe alte locaşuri monahale în urma decretului 410/1959. Vestea transformării mănăstirii în biserică de parohie i-a întristat pe credinioşi, însă s-au consolat cu gândul că măcar părintele stareţ a rămas alături de ei, devenind însă preot paroh, cu acelaşi statut ca orice preot din orice sat. În anul 1969, acesta a trecut la cele veşnice, fiind urmat de ieromonahul Dumitru Zamisnicu la conducerea parohiei, iar apoi de ieromonahul Adrian Făgeţeanu.
Au urmat alţi preoţi, amintind aici pe părintele Emil Berbecar şi ieromonahul Iustinian Petrinca, din anul 1973, care s-a dovedit a fi un bun gospodar. Revoluţia a adus schimbări şi în situaţia Mănăstirii Piatra Fântânele, părintele Iustinian Petrinca reuşind să reprimească titlul de mănăstire de călugări în anul 1991, însă din păcate o bună perioadă a fost singurul vieţuitor de aici. Văzând că nu sunt progrese spirituale la mănăstire, Mitropolitul Bartolomeu a decis, în primăvara anului 1995, ca această mănăstire să fie transformată în mănăstire de maici, iar maică stareţă să fie Panfilia Solcan. Ieromonahul Iustinian Petrinca se va retrage de la mănăstire, urmând ca titular ieromonahul Damaschin Mihăilescu, doi ani mănăstirea rămânând fără duhovnic, până în 2000, când a fost numit părintele Gavril Horţ, un duhovnic cu o adevărată încărcătură spirituală care a făcut, împreună cu maica stareţă, ca mănăstirea să fie vizitată zilnic de credincioşi ,de-a lungul anului mii de români venind aici pentru a se ruga la Domnul.
Reamintim faptul că la Mănăstirea Piatra Fântânele petrecea mult timp Mitropolitul Bartolomeu, fiind reşedinţa de vară a acestuia. Astăzi, cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei, mănăstirea are peste 20 de maici, pe lângă activitatea mănăstirească maica stareţă Panfilia, venită aici de la Văratic împreună cu obştea, derulând activităţi culturale, dar şi sociale pentru copiii de la şcoala din localitate, cărora le dă zilnic o masă caldă. Crucea de la Piatra Fântânele este un adevărat reper pentru ortodoxie, fiind punct de legătură între Bucovina şi Transilvania, fiind vizibilă de la depărtare, ca semn a credinţei străbune.
Prin aşezământul monahal, dar şi prin activităţile religioase şi umanitare, Mănăstirea Piatra Fântânele este astăzi un exemplu în rândul complexelor monahale din ţară, credincioşii găsind aici întotdeauna un loc liniştit pentru rugăciune, dar şi o obşte monahală devotată misiunii bisericii.
Cartea, semnată de pr. prof. dr. Alexandru Moraru şi protosinghel Gavril Horţ este, fără îndoială, o adevărată istorie a mănăstirii, dar şi a bisericii noastre. Se lecturează cu plăcere, fiind scrisă cursiv şi cu dragoste pentru acest complex monahal, dar şi pentru ortodoxie.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]