ISTORIE POLITICĂ: Primul 30 decembrie în care regele Mihai rămâne în țară – 1947-2017

În urmă cu 70 de ani, regimul instaurat la 6 martie 1945 cu ajutorul și pe șenilele tancurilor sovietice, își desăvârșea opera și, prin presiune și amenințări, îl obligau pe Mihai I să abdice, România devenind din Regat , Republică Populară la data de 30 decembrie 1947.  Concret, așa-zisa ”coabitare” dintre Rege și comuniști încetase iar pe 4 ianuarie 1948, Regele Mihai părăsea România, o țară care, deja, deschisese larg porțile pușcăriilor pentru toți cei care se opuneau noului regim adus la putere de sovietici .  Regele MIhai moare  tot în străinătate, în Elveția la data de 5 decembrie 2017

Care a fost contextul istoric al abdicării?

La finalul anului 1947 Regele Mihai era deja deposedat de toate instrumentele puterii sale, iar prezența sa în fruntea statului era oricum o aparență care nu mai înșela pe nimeni din afara țării.

Între septembrie 1944 (semnarea, la Moscova, a armistițiului cu U.R.S.S.) și februarie 1947 (semnarea, la Paris, a Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate), România a fost în fapt condusă de către Comisia Aliată de Control, în care sovieticii aveau principala voce (guvernul Groza a fost mai curând un instrument al acesteia).

De asemenea, pluripartitismul era déjà aproape dispărut  după alegerile din 1946  și victoria prin falsificarea acestora de către comuniștii ajutați de comisarii sovietici. Mai mult, pe 29 iulie, la două săptămâni de la înscenarea de la Tămădău ( moment când o parte din liderii PNȚ încearcă să fugă din țară și sunt arestați) , Guvernul Groza dizolvă partidul condus de Iuliu Maniu și Ion Mihalache și arestează toată conducerea. Patru luni mai târziu, PNL își încetează activitatea, iar o parte din lideri sunt și ei arestați.

Așadar  abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru mulţi contemporani ai epocii. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est.

În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill", care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos".
 

„Monarhia, o piedică" 
 

Ceea ce a urmat se cunoaşte! După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ ... monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (...) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras". La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg.
 

Abdicarea mit şi realitate 
 

Există însă relatări contrare asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time" scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. 
 

Varianta ruşilor
 

Lucrurile devin mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da.
Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România. 

Ce s-a întâmplat de fapt?

 În dimineața zilei de 30 decembrie1947, regele, împreună cu regina-mamă și câteva persoane de la Curte s-au deplasat spre București, iar în jurul orei 12:00 au ajuns la palatul din șoseaua Kiseleff. În 15 minute a sosit și Petru Groza, care era însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Groza a fost cel care s-a adresat primul: „Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească”. Surprins, Mihai a întrebat ce trebuie să înțeleagă prin aceste cuvinte. „Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei v-am avertizat că trebuie să vă pregătiți pentru așa ceva. Trebuie să înțelegeți că nu mai există în România loc pentru un rege”, a declarat Groza. Regele a replicat: „Nu dumneavoastră sunteți cel care puteți să-mi spuneți să plec. Această chestiune trebuie să o hotărască poporul”.[35]

Groza precizează că guvernul va aranja problemele materiale, astfel încât familia regală să ducă o viață confortabilă. De asemenea, Gheorghiu-Dej a făcut aluzie la un posibil proces ce ar putea fi intentat „Majestății Sale”. În acel moment, Mihai a declarat că „propunerea dumneavoastră ridică grele probleme constituționale”. „Ne-am gândit la toate”, replică Groza, scoțând o coală de hârtie din pergament alb din dosarul pe care îl ținuse în mână de când începuse audiența. „Voi studia această hârtie”, declară regele în speranța că va mai câștiga timp. Groza preciză: „Trebuie să citiți acum. Nu părăsim această casă până când hârtia nu va fi semnată, chiar dacă va trebui să stăm aici până diseară. Poporul nostru așteaptă știrea abdicării. Dacă nu vom avea semnătura dumneavoastră se vor ivi neplăceri”.[36]

 

În acel moment, regele a mers în camera de alături, unde mareșalul Palatului l-a informat că garda fusese schimbată, palatul era înconjurat de trupe, iar legăturile telefonice erau întrerupte. Când a revenit în cameră, Mihai a întrebat pentru ce s-au luat toate aceste măsuri. „Poporul este impacientat Sire, suntem aici de un timp destul de lung”, a răspuns Groza. „Și dacă eu refuz să semnez”?, a întrebat regele. Groza a recurs la o ultimă amenințare: „Dumneavoastră ați văzut, totul a fost prevăzut. Se poate ivi un război civil. Noi nu putem răspunde de securitatea nimănui. Și dumneavoastră veți purta răspunderea”.[37]

Într-o relatare din decembrie 1990, Mihai afirma că Groza și Gheorghiu-Dej au recurs la șantaj: „Mi-au spus că membrii guvernului, adică și comuniștii, vor fi nevoiți, pentru a contracara orice formă de opoziție să execute peste o mie de studenți dintre cei care fuseseră arestați în ultimul an”. De asemenea, a afirmat că Groza „s-a apropiat de mine și m-a rugat să-i pipăi vestonul în dreptul buzunarului. Mi-a spus: Pipăiți! Și avea pistolul în buzunar, dând explicația: Ca să nu mi se întâmple și mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu”. După aceasta, Mihai se așază la masă și semnează documentul abdicării.

La orele 15:30 s-a întrunit Consiliul de Miniștri. Petru Groza a adus la cunoștință actul abdicării și a fost emisă o proclamație a guvernului către țară. Aceasta aducea la cunoștință abdicarea regelui și aprecia că „Astfel, poporul român a dobândit libertatea de de a-și clădi o nouă formă de stat - Republica Populară”. La orele 19:10, sub președinția lui Mihail Sadoveanu, s-a deschis ședința extraordinară a Adunării Deputaților.[38][39]

În unanimitate, au fost aprobate două proiecte de lege. Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine și pentru urmașii săi, Constituția României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputațilorpână la dizolvarea ei și întrunirea unei Adunări Naționale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaților. Aceasta va adopta noua Constituție a RPR. Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: Constantin Ion Parhon, președinte, Mihail SadoveanuȘtefan VoitecGheorghe Stere și Ion Niculi, vicepreședinți.

Ședința s-a încheiat după numai o oră.

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]