Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Iubirile lui Hemingway

Icu Crăciun Icu Crăciun

În limba română, titlul întreg al acestei cărți este „Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși și consemnate de A. E. Hotchner”, în traducerea lui Alexandru Macovescu (Humanitas, 2019), deși în engleză a apărut „Hemingway in Love”; A. E. Hotchner este, la rândul său, romancier, dar este cunoscut prin celebra sa biografie „Papa Hemingway”, mai cu seamă că a fost alături de scriitor timp de 13 ani și a adaptat multe romane și povestiri ale acestuia pentru televiziune, teatru sau film.
Cartea despre care facem vorbire mai la vale are 11 capitole, un epilog și 18 fotografii cu Hemingway în diferite ipostaze de-a lungul vieții sale. Se știe că scriitorul a primit Premiul Pulitzer în 1953, Premiul Nobel pentru Literatură în 1954, dar, n-a trăit decât 62 de ani, fiindcă s-a sinucis în anul 1961, suferind de paranoia, convins că F. B. I.- ul i-a pus microfoane în mașină și în casă (lucru care, până la urmă, s-a adeverit), iar agenții de la Fisc îi verificau contul bancar, încercând de două ori să se sinucidă cu o armă, apoi să sară din avionul care îl ducea la spital sau să intre în elicea avionului care încă se învârtea; în spital, el, omul plin de viață, dornic de petreceri și de aventură, de altădată, pasionat de călătorii (safari în Africa), de vânătoare, de coride, de pescuit (pentru el, prinderea a 16 marlini a reprezentat mai mare izbândă decât Premiul Pulitzer!), de curse hipice cu obstacole, de meciuri de box, de tenis, de înot, de schi, de jazz, de baseball sau de pelotă, mare gurmand (făcuse el și foame, dar avusese parte și de mese copioase!) și degustător de băuturi spirtoase – atât cât să-i sclipească ochii, vorba unui amic de-al meu -, fost coproprietar de local cu băuturi alcoolice și jocuri de noroc, are aceleași fobii: microfoane în cameră, telefonul ascultat, se plângea că este sărac, își acuza bancherul, avocatul și doctorul, îngrijorat că nu are haine decente sau nemulțumit în privința unor impozite închipuite, scriitorul curtase moartea, considerând-o, vorba sa: „o curvă ca oricare alta”, trecând prin situații de cumpănă cu mulți ani în urmă, dar nu atât de grave.
În opinia mea, cele mai cunoscute romane ale sale sunt: „Fiesta” (caracterizat de mamă-sa drept „una din cele mai nerușinate cărți ale anului”), „Pentru cine bat clopotele”, „Adio, arme”, „Zăpezile de pe Kilimanjaro” și „Sărbătoarea continuă”, pe care le-a scris în liniște și singurătate, prin ele reușind să se elibereze de amintirile dureroase care l-au bântuit toată viața. Merită amintit aici și dialogul purtat de Ernest cu o parte din eroii reali ai romanului „Fiesta”, care, deși poartă alte nume, s-au recunoscut și, frustrați, cu descrierea vulnerabilităților intime puse în roman, l-au alungat pur și simplu din cercul lor.
În ultimele luni, înainte de a fi internat și diagnosticat de tulburare maniaco-depresivă și tratat cu electroșocuri, Hotchner a stat alături de Ernest Hemingway (încă foarte lucid), fiu de medic, care i-a povestit cu lux de amănunte despre cele două accidente consecutive suferite în jungla africană (presa chiar a scris despre moartea lui și a soției), despre dragostea pentru două femei, în același timp, - lucru mărturisit și frumoasei Josephine Baker - care i-au marcat existența („cea mai gravă nenorocire care poate lovi un bărbat”), e vorba despre soția sa, Hadley (cu care avea deja un fiu, „simplă, de modă veche, receptivă, sinceră, bună, virtuoasă”, pe care o putea controla cum dorea), și Pauline Pfeiffer, „o fată bogată și trufașă” (…) „șic, stilată, agresivă, șireată, modernă”, care avea ca motto al vieții „obțin ce vreau”, ea fiind cea care îl supunea. Hemingway recunoaște că prietenul său, scriitorul F. Scott Fitzgerald (autorul romanului „Marele Gatsby”), îl avertizase că amanta îi va distruge căsnicia, dar, cu firea sa neîmblânzită și pofta sa de viață molipsitoare, n-a ținut cont de sfatul său, Pauline reușind, într-adevăr, să-l seducă, el rămânând „agățat de ea ca iedera de zid”, și să se căsătorească, ba să-i facă și doi fii, unul ajungând să aibă un comportament deviant din cauza drogurilor, iar celălalt să fie absolvent de Harvard. Un episod aparte, destul de penibil, îl constituie acordul scris, compus de Hadley, în care aceasta a pus condiția ca Ernest să nu se vadă cu Pauline timp de o sută de zile, firește semnat de amândoi. După 71 de zile cea care a cedat a fost Hadley (iubirea vieții sale!), fiind de acord cu divorțul, la rândul ei, unindu-și viața cu jurnalistul Paul Mowrer. Prezentarea crizei de „bărbăție”, din preajma căsătoriei oficiale cu Pauline, este savuroasă, după cum și rugăciunea lui într-o biserică catolică când îi cere Celui de Sus „o sapă viguroasă” să-și poată planta „sămânța”. A treia nevastă i-a fost Martha cu care n-a avut urmași, drept urmare a conviețuit o perioadă mai scurtă de timp, neavând aceleași interese și gusturi. În fine, se va despărți și de Martha și se va însura cu Mary, cea de-a patra soție, romancierul dovedind o largă paletă de sentimente, fie ele și pasagere, cum a fost aventura cu Jane Mason, o tânără nevastă de numai 22 de ani, care, după o ceartă cu soțul ei, „a sărit, sau poate a fost împinsă, de la etajul al doilea și și-a rupt coloana”.
Hotchner dezminte eticheta care circula despre autorul „Bătrânului și marea” cum că acesta ar fi fost un bărbat „morocănos și belicos”, considerând că era o pură născoceală a celor care nu l-au cunoscut, dovadă că, la Paris, se va împrieteni cu: Scott, Gertrude Stein, Ezra Pound, Pablo Picasso, James Joyce, Joan Miro sau Dos Passos.
Dacă vreți să aflați mai multe lucruri despre împlinirile, greșelile și regretele unuia din cei mai cunoscuți scriitori americani, vă recomand să citiți și această carte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]