CUVÂNTUL VINDECĂTOR

A iubit o Stea - 2 -

Motto:

Există Cineva care are grijă de noi

Din spatele cortinei.

Adevărul este că noi nu suntem aici.

Aici e doar umbra noastră.

Rumi

Posibil, că aşa o fi gândit autoarea când a intitulat „Oameni şi Umbre” cele patru cărţi în care vorbeşte despre viaţa sa.

Prima carte, MAIORUL, este o împletire a evenimentelor din viaţa autoarei aşa cum s-au desfăşurat ele în timpul adolescenţei, fiind descrise trăiri sufleteşti personale, dar şi fresca societăţii burgului în care trăia în acei ani, 1927-1945.

Spre finalul primei părţi din „Oameni şi Umbre”, Doamna dr. dr. Ana Tătaru ne înfăţişează drama sa sentimentală şi umană cu privire la Iubire.

Mama ei sesizase ce se întâmplă:

«„Te-am citit ca pe o carte deschisă, draga mamii! Eşti îndrăgostită şi e foarte trist că te-ai îndrăgostit de o stea!” „De ce stea?” „Apoi maiorul e la depărtare de tine ca o stea!” „De ce spui asta?” Pentru că el va pleca, chiar dacă te iubeşte, şi tu vei rămâne aici.” „De ce să plece?” „Apoi, n-ai auzit ce se spune în oraş, că în curând vine armata română aici şi comandantul rus pleacă?” Vestea o lovi ca o măciucă. „Cine ţi-a spus?” „Ştiu din multe părţi, aşa că asta e sigur! Ia judecă şi tu, doar eşti o fată deşteaptă: de măritat nu te poţi mărita cu el că eşti prea tânără, n-ai terminat şcoala, şi nici nu ştii limba, ca să mergi printre străini. Nu poţi merge în lumea largă aşa tânără şi fără experienţă chiar dacă el te iubeşte. Să-i fii numai iubită, nu poţi, că ai rămâne stigmatizată de societate şi taică-tău te-ar alunga de la casă... Ar rezulta doar suferinţă pentru toţi! Cred că nici tu nu-ţi doreşti asta.” „Dar eu îmi doresc măcar să-l văd, să stau de vorbă cu el. Nu e neapărat nevoie să ne sărutăm, însă mi-e tare drag. Ce să fac?” Dacă aş fi în locul tău, m-aş bucura că un bărbat aşa frumos şi important m-a iubit şi m-a respectat mai presus de toate şi ... ar rămâne o amintire frumoasă.” Nuţa plângea acum şi mai tare, şi preoteasa o luă în braţe, ca atunci când era copilă şi avea o supărare. Ea continuă apoi: „Vezi tu, dragă, fiecare trece, în viaţă, prin drame mai mici sau mai mari. Şi eu am fost îndrăgostită în tinereţe de un om cu care nici măcar nu m-am sărutat şi mie încă mi-a fost tare greu să mă despart de el. Pe noi ne-a despărţit războiul, că el fusese luat în armată...” „Dar cine vorbeşte acum de despărţire?” „Doar ţi-am spus că ei trebuie să plece.” Nuţa nu mai avu putere să răspundă.».

Deci, fata repetă destinul mamei, exteriorul e foarte important, cât despre a fi ajutaţi tinerii ce sunt cu adevărat îndrăgostiţi şi anume, să se discute cu amândoi, în mod direct şi să fie conştientizaţi de voinţa lui Dumnezeu, dar şi să fie responsabilizaţi amândoi asupra consecinţelor, nici vorbă!

Am reprodus, mai sus, un crâmpei din frumoasele şi dramaticele pagini din cartea MAIORUL cu gândul la tinerii din zilele noastre pentru a-i îndemna să cultive Iubirea în sufletul lor şi să nu se grăbească cu apropierile în plan fizic. Din ceea ce discut eu, în calitatea mea de scriitoare în domeniul sufletului, cu tinerii, constat că, de fiecare dată când nu îşi consolidează relaţii sufleteşti şi prietenii adevărate, dar se grăbesc către apropieri fizice, se despart şi suferă enorm. Numai perechile ce construiesc prietenii adevărate şi care au liantul cel mai puternic sentimental-spiritual, rămân împreună şi se căsătoresc.

Căsătoria este actul sacru, este sacralitatea imensă a existenţei, trasmutaţia pe cele trei planuri a nunţii, iar Drama Creaţiei şi Misterul Mântuirii nu este deloc o idilă oarecare, ci o asumare conştientă sau inconştientă de destin. Şi căsniciile nefericite mântuiesc, ascund în ele o nevoie de ispăşire şi de sacrificiu. Dar, căsătoria trebuie să fie o alianţă nu o luptă.

Invit tinerii la a avea curiozitatea de a citi cărţi despre tradiţiile misterioase ale istoriei ancestrale şi despre ritualurile tainice ale religiilor arhaice, dar mai ales ale începutului Creştinismului!

Această cunoaştere amână acte în planurile materiale şi deschide mintea spre a şti puterea spiritului ce conduce materia. Îi va ajuta să trăiască conştient, responsabil şi să dobândească un înalt nivel de cultură, ceea ce este foarte important şi pentru băieţi şi pentru fete!

În volumul doi, Mărgăritarele copilăriei, primăvara tinereţii, autoarea începe cu descrierea satului unde a fost familia ei înainte de a se naşte ea, -Ţigmandru, pe Târnava Mare. De acolo plecase, între îngeri, sora sa Livia, iar mai târziu părinţii îi dăduseră şi ei acest nume. Noi considerăm acest lucru o greşeală din partea celor care procedează astfel. Nu e aici locul să explicăm încărcătura grea a semnificaţiilor acestui obicei ce creează destinul copiilor de înlocuire!

Mai departe, autoarea ne spune că, în locul ei părinţii aşteptau un băiat şi cum tatăl s-a întristat cînd a văzut că i s-a născut tot o fată. Întristarea părinţilor, dar şi a bunicilor este o problemă pentru copilul ce se naşte! Eroina cărţii mai avea o soră Iulia. Vedem mai departe cum, mama acestor fetiţe a sesizat înclinaţiile artistice ale Liviei-Ana, numită Nuţa, dar şi energia ei nestăvilită, şi a ajutat-o în a se manifesta prin dans şi cântec.

Citim cu fascinaţie evenimente din viaţa de studentă a autoarei, evocarea unor profesori, dar constatăm şi viaţa culturală de calitate a Clujului universitar de atunci.

În Spinii tinereţii, lectura ne poartă prin alte trepte de viaţă ale eroinei: numirea ca profesoară, logodna, nunta, moartea tatălui, bucurii dublate de necazuri.

Cînd ne spune despre plecarea din ţară, ne arată şi suportul spiritual:

«Ca să pleci în lumea largă, fără să fii asigurată de un ajutor, la vârsta de 42 de ani, reprezenta un curaj aproape nebunesc. Însă abia de câteva zile imprimase recitările omului iubit şi îi reveneau mereu în minte versurile poeziei lui Arghezi: „De-abia plecaseşi” ..., care se termină cu: „De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”».

Volumul patru, intitulat Două călătorii, constituie, pentru cei care nu au călătorit niciodată în vreo ţară străină, cum este şi cazul meu, un prilej de a afla, povestit cu talent, sinceritate şi claritate, informaţii diverse şi importante, unele pentru a fi de folos preventiv, dacă vor călători vreodată.

Doamna Dr. Dr. Ana Tătaru (Livia-Ana Tătar), lingvistă şi literată, scriitoare ce a publicat lucrări ştiinţifice importante, dintre care o amintim pe cea fundamentală: Dicţionar de pronunţare a limbii române, lucrări semnate cu numele său real, în acest ultim tom, din ciclul OAMENI ŞI UMBRE, semnate Ana Spătaru, povesteşte o călătorie în Japonia pe care a făcut-o în anul 1968 şi o călătorie în America pe care a făcut-o în anul 1976, deşi a mai fost în multe ţări, participând la peste 40 de congrese ştiinţifice internaţionale.

Când am citit splendida descriere a călătoriei în Japonia pe care autoarea a făcut-o în anul 1968 am conexat informaţiile cu Japonia anului 1600 despre care am citit în imensul roman Shogun, autor James Clavell. Eu, ca şi ceilalţi români, în acel an 1987, am citit uşor sutele de pagini traduse pentru că în România se citea foarte mult înainte de anul 1989.

Evenimentul deosebit când Nuţa a vizitat Japonia a fost prilejuit de participarea la Congresul Internaţional de Acustică de la Tokyo.

Cărţile pot fi citite în ce ordine dorim pentru că fiecare are înţelesul ei. Lectura este o Bucurie pentru că, vorbind în cărţile sale în numele unei experienţe trăite personal, acestea au precizia, simplitatea şi prospeţimea cunoaşterii şi astfel sunt vii şi pot fi citite cu plăcere.

Cărţile, prin care povesteşte crâmpeie din viaţa sa, sunt de o frumuseţe copleşitoare atât prin stilul folosit, prin conţinutul echilibrat între trăirile, tragice în unele planuri şi fericite în alte planuri, totul datorat Iubirii reale pentru Dumnezeu a autoarei, cât şi prin claritatea şi corectitudinea limbajului. Scriitoarea este o eminentă profesoară de Limba Română, deci corectitudinea limbajului i-a fost la îndemână ca şi adevărul povestit ce dă lecturii o notă de permanentă curiozitate de la prima până la ultima filă.

Când manifestăm Adevărul, când ne împodobim viaţa cu Frumuseţe şi Înţelepciune, ne aflăm în Rezonanţă cu Creatorul şi cu divina Sa Creaţie, adică suntem invulnerabili, puternici, sănătoşi, mereu învingători.

Doamna Dr. Dr. Ana Tătar este un exemplu viu de om care a trăit permanent cu mintea la Dumnezeu şi de aceea, fiind acum în vârstă de 84 ani, are mintea clară, dovadă eseurile pe care le publică în ziarul Răsunetul, texte din care toţi oamenii au de învăţat.

Când iubim curat, necondiţionat, trăim conform Legii Rezonanţei. Când suntem creativi şi creatori trăim conform acestei legi. Când exprimăm Binele, când dăruim cu generozitate, când privim cu înţelegere şi milă, când suntem blânzi, buni şi drepţi, acţionăm conform Legii rezonanţei.

Fericirea şi libertatea trebuie să ni se datoreze sută la sută nouă. Acest lucru rezidă din cărţile Doamnei Dr. Dr. Ana Tătar. Şi asta pentru că fericirea şi libertatea, cele două aspecte fundamentale ale sănătăţii, sunt stări interioare şi în Sinele nostru nu avem acces, decât noi. Ceea ce înseamnă că ultima responsabilitate revine Omului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]