Iubiţi şi junii kamikaze

M-am gândit să scriu aceste rânduri în urma mitingului, "Viteza distruge vieţi", lăudat cu mult zgomot de un “renumit” ziar online. Retoric mă întreb, prostia nu distruge...?

Se promovează agresiv în aproape toate cotidianele locale şi în special naţionale sânge, lacrimi pe scurt tragedie. Reţeta pentru o audienţă perfectă se află în astfel de ştiri. Chiar şi deviza “nicio zi fără babe violate, accidente tragice şi maşini tamponate” începe să fie punctul de plecare pentru tabloide. Până la urmă vorbim de o industrie a senzaţionalului.

Un lucru-i cert cultura şi bunul gust se adresează pentru o categorie superioară. În toată treaba asta, cultura înaltă nu-i pentru mase, există un sâmbure de adevăr. După opt ore de muncă (mai puţin intelectuală) nu ai chef să te uiţi pe TVR Cultural. Muţi canalul pe motivul că-i grea viaţa şi nu are rost să-mi mai bat capul (cultura îi pentru omul cu stomacul plin). Ştirile de la ora cinci fac parte din viaţa cotidiană. Chiar domnul profesor Nicolae Păun (pentru cei care nu îl cunosc vă pot spune că-i profesor universitar la Facultatea de Studii Europene) ne recomanda, la un curs, o astfel de temă pentru licenţă. Aş putea adăuga că material avem şi pentru o lucrare de doctorat,dar să revenim la omniprezenţii kamikaze.

Să fie clar că nu am ceva personal cu această categorie. Doar simpla lor prezenţă mă irită, vorbeşte aici biciclistul din mine. Cred că toata problema stă în dorinţa de afirmare. Actuala generaţie, din care fac şi eu parte, vrea să impresioneze. Au apus vremurile când moşu de la poezia spusă cu mult patos devenea roşu. Acuma recunoaşterea stă în maşini scumpe, femei frumoase şi părinţi cu finanţe. Un kamikaze ambalează motorul la maxim doar atunci când are un prieten pe scaunul mortului (o dorinţă sadică, dar adevărată). Pentru el Kant, Hegel, Nietzsche sunt OZN-uri. Toată filosofia lui de viaţă stă în celebra frază, doar o viaţă avem. Ce contează că într-o secundă o spulberăm, că rămân în urmă mame îndurerate, adrenalina să curgă.

Din punctul meu de vedere acţiunile de genul, plimbatul mortului prin cartier ajung doar la ştirile de la ora cinci. Prin exemple schimbi mentalitatea junelui kamikaze, mai bine spus îi oferi alternative. Cei drept că nu-ţi poţi impresiona gaşca, prietena cu bicicleta.

Domnul Marius Chiuzan are dreptate când spune: primarul Creţu a dat dispoziţie să fie scoase limitatoarele de viteză din faţa trecerilor de pietoni, deşi poliţia rutieră a avertizat că acest gest iresponsabil va duce la creşterea numărului de accidente, tocmai din cauza vitezei mari cu care circulă unii şoferi, inclusiv pe trecerile de pietoni. Dar, a uitat să spună că toată vina nu o poartă primarul (veţi spune că am trecut în barca domnului Creţu). Noi suntem complici la tot circul ăsta prost. Suntem spectatori la moartea prietenilor, a familiei, a vecinilor. Protestul spontan -un lanţ uman într-o intersecţie aglomerată – e luat în râs şi văzut cu neîncredere, rămâne o soluţie de viitor.

Dacă Mihai Constantinescu ne ruga să devenim pacifişti prin melodia Iubiţi şi câinii vagabonzi eu vă rog să îndrăgiţi şi junii kamikaze.

P.S¬: Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…