IULIU MANIU

8 ianuarie 1873 ,Bădăcin -5 februarie 1953 Sighetu Marmaţiei

În data de 5 februarie 2010 se împlinesc 57 de ani de când a decedat în temniţa Sighetului Marmaţiei unul dintre marii luptători pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 ,

de trei ori prim ministru al României , de mai multe ori preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc . Puterea de atunci ,străină de voinţa poporului român deoarece a falsificat rezultatul alegerilor din 16 noiembrie 1946 iar apoi până în anul 1990 nu a mai organizat alegeri libere , s-a temut de personalitatea lui Iuliu Maniu ascunzându-i moartea şi mormântul.

Despre Iuliu Maniu s-au scris şi se vor scrie nenumărate cărţi el fiind un reper moral pentru cetăţenii României ,unul din făuritorii istoriei acestui neam.

Mulţi spun că actualul Partid Naţional Ţărănesc a rămas ancorat în trecut ceea ce nu este adevărat fapt dovedit de materialele şi propunerile legislative înaintate forumurilor în drept . Dar Partidul Naţional Ţărănesc are rădăcini în pământul patriei de dinainte de 1918 .

Multe din propunerile şi realizările lui, în miez , sunt de strictă actualitate trebuind găsite numai procedurile de aplicare a lor .Am să susţin această aceste idei redând un pasaj din cartea Iuliu Maniu ; Testament moral politic „ Editura „Gândirea Românească „ Bucureşti , 1991 paginile 109-110. Se referă la satul românesc , la agricultura românească .

„În viaţa socială şi economică a popoarelor care se luptau unele cu altele, s-a dat adesea spectacolul de cucerire a pământului pentru ţărănimea unei naţiuni , prin colonizări ,acţiuni de o extindere extraordinară , dar, totuşi izolate la o comună , două , trei, la o regiune sau două ;şi s-a putut vedea că în aceste acţiuni în legătură cu pământul şi ţăranii , aceia care conduceau aceste acţiuni , când dădeau ţăranilor pământ, le dădeau totdeodată ,şi bani şi case ,şi vite ,şi credite , şi instrumente agricole şi ,în plus ,o conducere agricolă şi o instrucţiune agricolă potrivită .

Noi , Românii ardeleni, pe care soarta ne-a pus a fi un popor în contra căruia se ducea o ofensivă cu aceste mijloace, am cercetat cu atenţie şi am constatat că distribuirea pământului la ţărani, acolo unde a fost secondată de aceste lucrări, de aceste ajutoare, a succes perfect, realizându-se colonii admirabile,iar unde nu , a urmat mizerie, a urmat sărăcie şi o compromitere a acţiunii .

Dacă a fost aceasta aşa-şi este aşa-la o acţiune izolată , apoi cu cât mai mult trebuie să fie aşa când este vorba de o acţiune care cuprinde milioane de ţărani ţinuţi pîna atunci în subjugare şi socială , şi economică , şi în sărăcie.

Şi cînd Partidul Naţional din Ardeal a făcut reforma agrară , imediat , deodată cu reforma agrară , următoarea legiuire, în aceeaşi zi publicată , s-a referit la instrucţiunea agricolă , la acţiunea cooperativelor şi la creditul agricol .”

Corneliu Coposu o altă mare personalitate a neamului românesc l-a caracterizat cum nu se putea mai bine :”Iuliu Maniu a reprezentat cu fidelitate interesele vitale ale poporului român şi lupta pentru libertate, democraţie şi demnitate naţională.

El nu s-a înclinat niciodată în faţa nedreptăţilor.

Iuliu Maniu a intrat în istorie ca omul cu cea mai profundă înţelegere a dimensiunii spirituale a poporului român .”

Prof. Totir Constantin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]