Iuliu Moisil

Printre cei cinci cărturari care au decis să-şi doneze colecţiile de cărţi, acte, documente, manuscrise, publicaţii şi alte obiecte în vederea înfiinţării Muzeului năsăudean a fost şi Iuliu Moisil.

S-a născut la Năsăud la data de 19 mai 1859, fiul vicarului Grigore Moisil, întemeietorul liceului grăniceresc şi a catedralei năsăudene.

După desăvârşirea studiilor la şcolile din oraş s-a orientat spre politehnica din Viena unde a studiat chimia industrială, din câte cunoaştem secţia de ştiinţe naturale, fiind totodată membru al Societăţii studenţeşti “România Jună”.

În anul 1885 se întoarce la Năsăud din dorinţa de consolare cu părinţii şi de a fi în compania celor trei fraţi la care ţinea foarte mult. După puţin timp a trecut Carpaţii în Bucovina, umblând prin Moldova pe la renumitele mănăstiri. Pleacă la Bucureşti spre a-şi căuta de lucru. Este numit începând cu anul 1886 ca profesor la Gimnaziul de băieţi “Radu Greceanu” din Slatina, unde a slujit cu deosebită pasiune până în anul 1894, când în interesul învăţământului a fost transferat la Gimnaziul “Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu şi la numai un an a fost numit director. Aici s-a dovedit a fi un dascăl de mare cuprindere luptând pentru organizarea şi înălţarea şcolii în plan instructiv şi educativ, aşezându-i drept temelie munca şi moralitatea vieţii sale. A desfăşurat concomitent şi o vastă activitate culturală şi socială în localitatea Tg. Jiu şi împrejurimi.

În anul 1895 a întemeiat şi condus revista “Amicul tinerimii”, lansând idei şi iniţiative economice pentru proprietatea vieţii naţionale a populaţiei nevoiaşe înfiinţând Banca Populară “Cerbul” a cărui director a fost.

A fost fondatorul Muzeului Gorjului (ca după patru decenii să se numere printre cei care au fondat Muzeul Grăniceresc din Năsăud.

Un salt deosebit în activitatea sa a fost înfiinţarea la Tg. Jiu, la data de 9 octombrie 1900, a primei “Şcoli de ceramică” românească, izvorâtă din tradiţiile artei populare şi pentru satisfacerea nevoilor artistice sociale.

În anul 1906 s-a mutat la Bucureşti, muncind cu acelaşi elan şi spirit patriotic până în anul 1931. Aici a organizat expoziţia generală română, a fost secretar al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, a înfiinţat Muzeul Pedagogic al Casei Şcoalelor din Bucureşti, a fost prezent la toate acţiunile culturale şi patriotice ale ardelenilor stabiliţi în România şi foarte angajat în problemele legate de Unirea cea Mare.

A conferenţiat şi a scris mult, colaborând la Buletinul Societăţii Române de Geografie, Convorbiri literare, Arhivele Olteniei, Arhiva Someşană, Vatra şi multe altele.

În anul 1931 s-a reîntors la Năsăudul lui drag, unde şi-a derulat ultima etapă a activităţii social-culturale, întemeind de îndată muzeul local al cărui director a fost mai mult onorific, a condus Arhivele Statului şi Despărţământul ASTRA, redactând cele mai importante studii de istorie sub genericul: “Figuri grănicereşti”, ce le-a unit în două volume.

Dorind să întărească viaţa culturală năsăudeană şi să facă Năsăudul binecunoscut întregii ţări, se angajează să organizeze în anul 1934 “Congresul Naţional al Profesorilor de Geografie”, fiind preşedintele Comitetului de organizare, uimind prin energia şi vitalitatea sa. El susţine la congres comunicarea “Valea Rodnei şi trecutul ei”. Congresul geografilor de la Năsăud, de la care se împlinesc 75 de ani la 27 mai 2009, s-a bucurat de cele mai elogioase impresii în presa vremii.

Din lucrările susţinute la Congresul geografilor de la Năsăud s-a remarcat faptul că la 8 oct. 1772 a fost împuşcat ultimul zimbru ce hoinărea prin Ţara Năsăudului, aşa cum se desprinde din cartea lui Alexandru Ujfalvi intitulată “Vânătorii ardeleni mai vechi şi mai noi”. Autorul spunea că bunicul său îi povestea că într-o seară de octombrie, a plecat împreună cu alţi nobili conduşi de un pădurar din Bârgău şi au împuşcat ultimul zimbru. Reiese din aceste informaţii că în Ţara Năsăudului au existat bouri până la sfârşitul sec. al XVIII-lea.

Existenţa zimbrului în Ţinutul Năsăudului o dovedesc numirile toponimice din Rebra – “Tăul Zimbrului”, în Zagra – “Zâmbriţa”, în Bârgău – “Zimbru şi Zimbroaia” etc.

Pentru meritele sale excepţionale, la propunerea prof.universitar şi sociologului de talie europeană Dimitrie Gusti a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române la 24 mai 1943, completându-se şirul minunaţilor academicieni năsăudeni.

Trece în lumea drepţilor la data de 28 ianuarie 1947, urmărind de sus pulsul vieţii cultural-educative din Năsăudul de azi.

În Casa Şotropa din Năsăud se va organiza în această lună simpozionul: Iuliu Moisil un model al vieţii cultural-spirituale năsăudene.

Ioan Mititean

Lucreţia Mititean