Jandarmeria Năsăud, la 10 ani!

Detaşamentul de jandarmi din oraşul Năsăud a împlinit, de curând, zece ani de existenţă, zece ani de când asigură ordinea şi liniştea cetăţenilor urbei, siguranţa lor alături de poliţişti, fapt pentru care le mulţumim în numele tuturor, urându-le mulţi ani înainte, fără evenimente majore.

În 15 aprilie 1999 lua fiinţă Campania de Jandarmi Năsăud cu misiuni specifice de O.P. (ordine publică) împreună cu poliţia oraşului, de pază şi protecţie instituţională (Parchet, Judecătorie şi sediul unităţii). Compania avea un efectiv compus din: doi ofiţeri – lt. Radu Cira (comandant) şi lt. Dorin Drulea, apoi trei subofiţeri – sg.maj. Niculor Scurtu, sg. Maj. Leon Salvan, plt.Sandu Gheorghe; trei jandarmi angajaţi pe bază de contract – Ionel Scurtu, Mihai Nothinger şi Ioan Hrişman. În unitate mai erau 30 de militari în termen

A funcţionat ca şi companie de pază până în anul 2003, când s-a transformat în secţie de O.P. până în anul 2005 când, odată cu reorganizarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a fost trecută în subordinea altei subunităţi din cadrul unităţii.

În anul 2007 a luat fiinţă Detaşamentul de Jandarmi cu sediul la Năsăud şi subunităţi subordonate la Beclean, Sângeorz-Băi şi Rodna care asigură, aşadar, ordinea publică pe toată Valea Someşului la orice oră din zi sau noapte, fapt care face ca şi infracţionalitatea să scadă, iar noi să ducem o viaţă în siguranţă şi linişte.

Au mai activat în cadrul subunităţii, în cei zece ani: mr. Iulian Burlacu, cpt. Gheorghe Bors, mr. Mircea Corăbean, mr. Cristian Naşcu şi mr. Doruţ Andronesi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5