Jandarmerie

Jandarmii bistriţeni au intervenit şi pentru aplanarea unor scandaluri. Claudiu D. de 38 de ani din Bistriţa a fost sancţionat 700 de lei, amendă pentru provocarea unui scandal, încălcând astfel...
“Domnişoarele” sunt la datorie ţi anul acesta pentru doritori. Jandarmii le-au surprins în timpul unei acţiuni punctuale pe drumul de centură al municipiului Bistriţa, pe Maria L. de 31 de ani din...
Odată cu începerea cursurilor demarează şi acţiunile jandarmilor de prevenire a absenteismului şcolar. Ieri jandarmii bistriţeni au iniţiat o acţiune punctuală în zona unităţilor de alimentaţie...
La început de an atenţia jandarmilor se îndreaptă din nou înspre unităţile de învăţământ din judeţ. Acţiunile desfăşurate în şcoli vor continua şi în 2009, în unităţile de învăţământ cu care sunt...
După ce în a doua zi a anului, mai multe persoane s-au accidentat pe pârtia de la Piatra Fântânele, jandarmii montani au intervenit din nou, în mai puţin de două zile, pentru acordarea primului...
Jandarmii montani au intervenit pentru a-i acorda sprijin lui Adam T. de 21 de ani din Rodna. Acesta aflându-se cu parapanta în Munţii Rodnei în zona Valea Blaznei, din cauza condiţiilor meteo...
În ultima perioadă s-au înmulţit şi abaterile privind deţinerea şi comercializarea obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Petardele şi pocnitorile sunt la mare...
Jandarmii Postului Staţiune Balneară Sângeorz-Băi, în timp ce se aflau într-o acţiune punctuală silvică, au surprins în trafic un transport ilegal de brazi. Sabin F. de 33 de ani din localitatea Şanţ...
Cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud au primit în aceste zile, conform tradiţiei, zeci de colindători. De la cei mai mici bistriţeni, până la artiştii profesionişti ai...
„Jandarmeria Română este un prestator de servicii, o instituţie deschisă, transparentă, care se află în slujba cetăţenilor şi a comunităţii locale, iar relaţia cetăţean-jandarm trebuie să fie una...
Încadrarea cu personal a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud este, în prezent, în procent de 83,79. Media de vârstă a personalului unităţii este de 33,22 ani şi, potrivit...
Suntem în perioada bilanţelor, când se fac rapoartele de activitate pe anul 2008. Într-un cadru festiv, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat activitatea pe anul 2008....
De la abrogarea HG. 427 din 2004, privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora, jandarmii bistriţeni au constatat, cu propunere de sancţionare, conform legii nr. 31, un...
Duminică, jandarmii aflaţi într-o acţiune punctuală pe line silvică, au depistat furtul a 27 de brazi. Având intenţia de a-i comercializa pe piaţa neagră a pomilor de Crăciun cei cinci infractori au...
Astăzi, jandarmii bistriţeni vor asigura măsurile de ordine publică la mitingul de protest organizat împotriva majorării taxei auto, care va avea loc de la ora 10.00 în faţa Instituţiei Prefectului....
Joi, jandarmii l-au sancţionat pe Florin V. de 28 de ani din Livezile cu 200 de lei amendă pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare la adresa lui Daniel H. În aceeaşi zi, jandarmii Grupei...
Anghel L. de 37 de ani din Bistriţa a fost sancţionat cu avertisment scris de către jandarmi pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare. Din nou, Vandana T. de 31 de ani din Căşeiu, jud. Cluj...
La sfârşit de săptămână jandarmii au executat şi acţiuni pe linie silvică menite să descurajeze transportul de masă lemnoasă fără acte şi documente de provenienţă. Astfel în urma controalelor...
Jandarmii au efectuat la sfârşit de săptămână o acţiune în pieţele din municipiu pe linia respectării prevederilor legii nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor. Surprizele nu au întârziat să...
În cadrul unei acţiuni punctuale jandarmii l-au sancţionat pe Daniel P. de 33 de ani din Telciu cu avertisment scris deoarece a refuzat să ofere agentului constatator, date pentru stabilirea...
Joi, jandarmii care se aflau într-o acţiune de patrulare le-au surprins pe drumul de centură al municipiului Bistriţa pe „celebra” Vandana T. de 32 de ani din Căşeiu, jud. Cluj, pe Veronica G. de de...
Jandarmii grupei de Supraveghere şi Intervenţie din Beclean au executat miercuri o acţiune punctuală în pieţe, pe linia respectării de către comercianţi a prevederilor legii 12 din 1990, privind...

Pagini

Subscribe to Jandarmerie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5