Jandarmerie

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa – Năsăud desfăşoară în această perioadă activităţi specifice de patrulare pentru prevenirea şi combaterea fenomenul de furt al recoltelor. „În ziua de 17...
Un efectiv de 80 de jandarmi va asigura măsurile de ordine publică timp de trei zile, în acest sfârşit de săptămână, la „Festivalul Usturoiului în ţinutul Contelui Dracula!”.         În acest an...
În perioada 21-23 august, a fost organizat Târgul Mare al Bistriţei, iar jandarmii s-au aflat în mijlocul cetăţenilor pentru a asigura liniştea publică. Cu toate că activităţile dedicate publicului...
Primele rezultate obţinute în urma acţiunilor independente executate de jandarmi privind prevenirea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010...
Prin Legea nr. 149 din 2015, privind modificarea şi completatarea legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (Legea 409/2006), lucrătorii Jandarmeriei Române sunt abilitaţi să constate fapte...
“În acest sfârşit de săptămână, este organizat Târgul Mare al Bistriţei, manifestare anuală dedicată tuturor cetăţenilor. Având în vedere faptul că fiecare activitate presupune adunarea unui public...
Jandarmii care execută misiuni de menţinere în zona complexului de agrement Băile Figa au intervenit, duminică după-amiază, pentru aplanarea unui scandal izbucnit între două persoane de sex feminin....
Duminică noaptea, în jurul orei 22.55, jandarmii montani din Rodna au pornit în căutarea unui bărbat care s-a rătăcit într-o zonă împădurită din Vf. Perşa. Acesta se afla la o stână din zona...
În această săptămână, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa - Năsăud organizează, la Centrul de Agrement din Sângeorz - Băi, tabăra tematică ”Prietenul jandarmului”.
           La finalul acestei luni, lt. col. Gabriel Bălăiu, ofiţer specialist comunicaţii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, va fi detaşat la Comandamentul Permanent al...
Acţiunile jandarmilor privind protejarea populaţiei de comercianţii care nu respectă legea continuă. Patru telefoane mobile şi cinci perechi de role sunt produsele confiscate de jandarmi în urma...
       Luni după-amiază, în parcarea unui hipermarket din municipiul Bistriţa a izbucnit un scandal care a necesitat intervenţia jandarmilor Detaşamentului 1 Mobil.
În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, jandarmii montani din Rodna se aflau într-o acţiune de patrulare în zona Valea Lala din Munţii Rodnei. La un moment dat, jandarmii au trecut pe...
În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 11.00, plt. adj. şef Rus Ioan din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud - Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Năsăud, se afla la într-o...
În perioada 22- 30 iunie  a.c., se desfăşoară examenul de Evaluare Naţională a elevilor care au absolvit clasa a VIII-a.
În acest sfârşit de săptămână, jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fântânele s-au aflat în permanenţă pe traseele montane din aria de competenţă, ne comunică Compartimentul Informare, Relaţii...
În timp ce se afla cu un grup de 20 turiști belgieni și olandezi pe un traseu turistic între Pasul Rotunda și Vf. Omu, o femeie în vârstă de 45 de ani, de cetățenie belgiană, s-a răsturnat cu ATV-ul...
Sâmbătă 13 iunie a.c., în jurul orei 22.00, jandarmii care se aflau într-o acţiune de patrulare pe Pietonalul din centrul municipiului Bistriţa, au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit...
Jandarmii montani din Piatra Fântânele s-au autosesizat şi au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru aplanarea unui conflict izbucnit în zona Măgura din Piatra Fântânele la o casă de vacanţă, ne...
Începând de azi, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării examenului de Bacalaureat la 3 centre de...
10 elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea stagiului de practică. "În perioada 08 iunie - 17 iulie,...
Termenul pentru înscriereae tinerilor care doresc să susţină examenul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti  - arma Jandarmi s-a finalizat.    „Patru tineri doresc să...

Pagini

Subscribe to Jandarmerie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]