Jandarmii gătesc la Festivalul Usturoiului

Începând din această lună, timp de un an, până în luna septembrie 2014, la nivelul Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud se derulează Campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”.
Campania presupune informarea cetăţenilor indiferent de vârstă, naţionalitate, zonă geografică sau mediu social, privind activităţile şi atribuţiile Jandarmeriei Române în general şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în special. De asemenea un alt aspect care va fi urmărit în cadrul acestei campanii este organizarea de acţiuni preventiv-educative în unităţile de învăţământ, privind lupta împotriva violenţei şi discriminării de orice fel în rândul elevilor, sub genericul: „Stop discriminării şi violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”.
Campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!” presupune angrenarea jandarmilor şi în activităţi de altă natură decât cea a profesiei de zi cu zi şi anume activităţi recreative sau de protecţie a mediului înconjurător.
Una din primele astfel de acţiuni este participarea la concursul gastronomic organizat cu ocazia manifestărilor prilejuite de „Festivalul Usturoiului în ţinutul Contelui Dracula!” din zona Piatra Fîntînele, unde Jandarmeria Bistriţa-Năsăud va fi reprezentată de o echipă ce va găti alături de ceilalţi participanţi înscrişi în concurs. Un efectiv de 40 de jandarmi va asigura măsurile de ordine publică la Piatra Fîntînele, timp de două zile, (sâmbătă 07 şi duminică 08 septembrie a.c.), la „Festivalul Usturoiului în ţinutul Contelui Dracula!”.
Manifestarea va avea loc la aproximativ 1,5 km înspre Ciosa, din Piatra Fîntînele. În mijlocul cetăţenilor se vor afla şi jandarmii montani din Piatra Fîntînele, care vor patrula pe traseele turistice cunoscute în zonă şi frecventate de turişti.
O altă activitate este organizată tot în luna septembrie 2013. Este vorba despre acţiunea „Let s do It România!” care presupune organizarea într-o singură zi a unei acţiuni de ecologizare la nivel naţional care jandarmii vor fi prezenţi ca de fiecare dată, scopul fiind protejarea mediului înconjurător.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5