Jeniţa Naidin în oglinda iubirii

Scriitoarea Jeniţa Naidin mi-a oferit cartea sa „Scrisul şi cititul”, apărută acum ceva vreme la Editura „Limes” din Cluj-Napoca, peste care, cu îngăduinţa dv. voi arunca o privire.
Jeniţa Naidin are o anumită eleganţă a expresiei artistice, o linişte sufletescă şi o doză de încredere în sine la care a ajuns după multe frământări interioare, căutări şi iar căutări, a ajuns la o maturitate, la un echilibru al gândirii şi la o solidă sistematizare şi rigurozitate a cuvântului scris. Câteodată şi o undă de alintare în faţa colii de scris, însă mai mereu am văzut la dânsa o stare de sfială în smerenie. Am simţit în cartea aceasta şi o uşoară tentă spre psihanaliza freudiană. Am observat imaginea deosebită, chiar dacă nu o spune la prima vedere, a isihasmului, adică acea rugăciune deosebită, care este o disciplină ascetică, este tăcere, concentrare interioară, este rugăciunea inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
Cartea doamnei Naidin vorbeşte şi de iertare, nici nu se putea altfel. Iertarea reală a păcatului doar Dumnezeu o poate face, omul poate să ierte şi el, înseamnă că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, El ne ia pe noi de exemplu când iertăm şi ne iartă pe noi odată ce şi noi am iertat la rândul nostru. Prin iertare intrăm în planul libertăţii adevărate, izvorul adevăratei puteri care eliberează, Dumnezeu făcându-ne părtaşi la libertatea Sa. Prin iertare sufletul se linişteşte, se înnoieşte şi intră în comuniune cu Divinitatea care este iubire. Iertarea este şi mai puternică când cel care iartă nu aşteaptă răspuns. Cel mai mare chin al omului vine atunci când omul acesta nu poate ierta.
„Scrisul şi cititul” Jeniţei Naidin poartă iubirea în paginile sale, ne duce spre acest concept, îl simte cumva şi-ncearcă a ne explica şi nouă cititorilor săi. Eu văd iubirea ca un produs al eliberării de sub legile automatismului pătimaş care produce căldura continuă, fără spasme, liniştită, în suflet. Doar iubirea în libertate ridică pe om la starea lui de persoană, mereu vie şi mereu nouă, deasupra obiectelor rigide, incapabile de mişcări libere sau mişcate fără voia lor. Acolo unde este iubire este şi iertare.
„Am scris această carte cu sufletul plin de iubire pentru oameni şi veţi găsi în paginile ei adevăruri despre sinele meu şi adevăruri preluate de mine din cărţile citite.” În capitolul „Despre Gândirea Magică”, autoarea ne duce la Lucian Blaga pe care „Îl iubesc...încă din liceu.” Mai departe, „Lucian Blaga spune că este necesar să facem diferenţa între gândirea magică şi gândirea mitică şi se miră că s-au şters hotarele dintre ele.” Ceva mai jos,Blaga se întreabă, „Magicul, ca element de viaţă spirituală, este un coeficient, un factor de dozaj al tuturor culturilor? Sau magicul este mai curând o faţă caracteristică numai unor anumite culturi?” Doamna Naidin încheie profetic, „Vedem din fotografii cum e posibil ca vibraţiile muzicii să aibă un efect asupra apei, la fel ca vibraţiile cuvintelor. La cuvintele Iubire şi Recunoştinţă, apa a creat cristale superbe.”
Un capitol aparte al cărţii, „Despre cum m-a ajutat pe mine rugăciunea”, este, pe alocuri, tulburător şi de o sinceritate deosebită. „Rugăciunea şi munca limpezesc mintea omului...rugăciunea înseamnă pentru mine, continuă scriitoarea, faptul că îl consider pe Dumnezeu o persoană vie. Ea este ajutorul cel mai de preţ şi preocuparea mea constantă...Acum pot afirma, niciodată nu suntem părăsiţi. Nouă ni se pare numai că suntem părăsiţi...Am putut să depăşesc o oboseală accentuată a sufletului, care s-a instalat acum câţiva ani, cu ajutorul rugăciunii şi al unei autoanalize sincere a interiorului meu. Nimic nu este mai greu, mai apăsător pentru un om decât să privească sincer în el însuşi.”
Eu îl citez pe părintele academician Dumitru Stăniloae, „Cea mai înaltă asemănare cu Dumnezeu o atinge sufletul în rugăciune, pentru că în rugăciunea adevărată se uneşte cu Dumnezeu şi s-a curăţit de orice alt gând.”
Fără dubii, există la omul credincios o permanentă nevoie de rugăciune, Dumnezeu nu poate fi văzut în anumite limite, ca să se dăruiască unei singure persoane, ci El se dăruieşte doar atunci când fiecare îl primeşte în comuniune cu toţi ceilalţi. Rugăciunea, acest mijloc de comuniune cu Dumnezeu, ne salvează de singurătate, atât de greu de suportat. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea faţă de celălalt, pentru că Dumnezeu este iubire.
Scriitoarea ne spune limpede, „Transformarea mentalităţii mele s-a făcut greu, am urcat trepte spălate cu lacrimi...Acum ştiu că suntem stăpânii gândurilor şi acţiunilor noastre şi că Împărăţia lui Dumnezeu este în inima noastră.”
Rugăciunea îl eliberează pe om, asigură libertatea faţă de mecanismele complexe ale lumii exterioare care compun ansamblul legilor naturii, aceste mecanisme fiind doar contingente şi derivând din intervenţia liberă a Persoanei supreme care le-a creat. Adevărata libertate este legată de iubire şi acolo unde există iubire se găseşte binele prin excelenţă, acolo este viaţa care este mişcare, disponibilitate, liberă de orice încremenire în orgoliu şi în patimile egoiste.
Volumul acesta, „Scrisul şi cititul”, este plin de zâmbetul iubirii, ceea ce înseamnă că scriitoarea are libertatea de a păşi în anticamera sufletului nostru dându-ne acea fascinantă stare de bine. Doamna Naidin a reuşit să câştige o mare bătălie, şi-a cucerit, după multe eforturi şi sacrificii, propria sa inimă.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]