Joc secund

Sub genericul “Mă recomand: Mihai Eminescu”, primul număr al revistei “Joc secund” al Grupului Şcolar Economic Administrativ “Ion Barbu” din Giurgiu prezintă o serie de articole bine închegate dedicate poetului naţional. Poeziile elevilor şcolii sunt inserate în paginile publicaţiei alături de textele iluştrilor Constantin Noica, Nichita Stănescu, George Călinescu, I.L.Caragiale. Colectivul redacţional este format din prof. Bărbulescu Roxana, prof. Măcăneaţă Nicoleta şi elevii Joacă-Lesne Octavian şi Mîşu Alexandru, tehnoredactarea fiind asigurată de Bardă Cezar Robert. Un text demn de orice revistă de cultură din România este cel semnat de Monica Mitea – “Continuu în spirit cu N.Steinhardt” , în care se vorbeşte despre cartea “Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt”, semnată de Ioan Pintea. “Ceea ce notează Ioan Pintea în cartea sa vine să lumineze o zonă mult umbrită în ultimul timp….. Jurnalul este, aşa cum se anunţă, discontinuu şi atipic…… Citindu-l rămâi cu impresia că Ioan Pintea trăieşte într-o lume bine rânduită şi te întrebi ce anume dă măsura şi rânduiala acestei lumi”, declară Monica Mitea. Textul se alătură scrierilor frumoase despre activitatea şi opera lui Ioan Pintea. Publicaţia şcolară poate concura în topul celor mai bune reviste de profil la nivel de ţară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]