Jocul, formă, metodă, mijloc de dezvoltare a personalităţii copiilor

Jocul este o activitate care îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în sine însuşi. Spre deosebire de muncă, nu-şi propune să obţină bunuri materiale sau spirituale, iar spre deosebire de învăţătură nu-şi propune în mod expres obţinerea de noi cunoştinţe. Jocul este activitatea definitorie pentru copil. De aceea el antrenează în joc toate posibilităţile sale fizice, intelectuale, afective de care dispune. Jocul are contribuţii instructive şi educative de neînlocuit. Este folosit ca formă de organizare a procesului de învăţământ din grădiniţă şi chiar pe treptele următoare ale învăţământului.
Ramură a didacticii speciale, metodica jocului, a activităţilor alese şi a celor distractive are ca obiect ansamblul de principii, metode şi mijloace de organizare şi îndrumare a tuturor forme de jocuri, activităţi alese şi distractive desfăşurate cu copiii în grădiniţă, în afara programului comun (obligatoriu).
Datorită marii varietăţi de forme pe care le îmbracă jocul şi activitatea distractivă în practica curentă a instituţiei preşcolare, metodica cuprinde un evantai foarte larg de tipuri de jocuri şi activităţi. Fiecare tip de activitate sau de joc se evidenţiază printr+o structură distinctă, prin sensuri şi valori instructiv-formative caracteristice, ceea ce comportă separarea şi tratarea lor diferenţiată.
Metodica beneficiază de rezultatele cercetărilor ştiinţifice privind specificul şi dinamica evoluţiei psiho-fizice a copiilor de la 3 la 6 ani, valorifică experienţa pozitivă a practicii preşcolare şi se călăuzeşte după scopurile instructiv-formative înscrise în programa grădiniţei de copii.
Ideea de joc poate fi interpretată ca o modalitate de a da o preocupare copilului sau ca o pierdere de timp pentru acesta, când ar putea face ceva mai important.
Prin joc se poate pune piatra de temelie în constituirea copilului ca viitor cetăţean responsabil în societate.
Adulţii sunt aceia care relevă beneficiile ce rezultă din joc, în raport cu particularităţile individuale ale ficărui copil, pentru că ei pot fi conştienţi de valoarea pe care o are o dezvoltare normală a personalităţii. Chiar când copilul este mic, adultul este de fapt, acela care se joacă cu el, folosindu-se de orice ocazie, în timpul alimentării, spălării, schimbatului copilului, pentru a-i vorbi, a-l îmbrăţişa sau a-i agita jucăriile sonore.
Ulterior, pe măsură ce se înregistrează progrese în dezvoltare, toţi adulţii sunt în măsură să aducă copilului jucăriile, jocurile şi materialele optime desfăşurării chiar unei activităţi de receere.
Unii părinţi conştientizează nevoile şi necesităţile copiilor lor, fiind remarcabili în improvizaţia şi disponibilitatea pentru jocul cu ei, precum şi în diversitatea ocaziilor pe care le fructifică în acest scop. Alţii au nevoie de personalul de specialitate.
De aceea noi toţi care suntem în strânsă legătură cu copilul mic şi dezvoltarea acestuia, fie că suntem părinţi, profesori, educatori sau îngrijitori este esenţial să realizăm importanţa contribuţiei pe care o are jocul cu copiii.

Prof. înv. preşcolar: Dumitrean Ana
Școala Gimnazială ,,Vasile Scurtu”- Parva