Judeţul Bistriţa-Năsăud şi districtul partener Kyffhauser vor promova proiecte comune din fonduri europene

La invitația președintelui CJ, Radu Moldovan, și a vicepreședintelui Dorin Popescu, o delegație a districtului partener Kyffhäuser, landul Turingia (Germania) a efectuat, zilele acestea, o vizită de lucru.
Partea germană a fost reprezentată de dr. Ulrich Thiele – director executiv la Consiliul Districtual Kyffhäuser și Hans-Joachim Warnecke – membru în Consiliul Director al Băncii Publice (Sparkasse) din districtul Kyffhäuser.
“Programul a prevăzut discuţii la Camera de Comerţ şi Industrie Bistrița-Năsăud, primirea oficială de către preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud – discutarea colaborării de până acum şi perspective de dezvoltare a relaţiei din partea conducerilor din cele două judeţe, vizionarea unui eveniment sportiv la Sala Polivalentă din Bistrița, participarea la lansarea de carte ”Breslele meşteşugăreşti şi dezvoltarea economică a Ardealului” (Ancuţa Berendea) la Centrul German Bistriţa”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Relaţii Externe al CJ BN.
Cei doi parteneri şi-au reexprimat dorinţa de a extinde colaborarea şi în plan economic şi cultural, alături de continuarea programului de schimburi între elevi, ce se desfăşoară neîntrerupt din anul 2008.
“Partea germană a lansat invitaţia ca o delegaţie a judeţului Bistriţa-Năsăud să revină în districtul Kyffhäuser în primăvara anului viitor. Preşedintele Emil Radu Moldovan a mulţumit şi a acceptat cu plăcere invitaţia, subliniind faptul că discuţiile care se vor purta în Germania, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii martie 2016, vor trebui să includă în mod necesar propuneri de proiecte comune în cadrul noi oferte de programe susținute prin fondurile europene.
Alături de invitații din Kyffhäuser s-au aflat prefectul Ioan Țintean, administratorul județului Florin Moldovan, secretarul județului – Mica Oprea, directorul executiv Teofil Cioarbă și consilierul de relații externe Remus Lungu, cel care a fost translatorul pe toată perioada vizitei. De menționat că, datorită unor evenimente ce au avut loc în districtul Kyffhäuser, pe fondul acţiunii de primire a refugiaţilor din Siria şi Balcanii de Vest, președintelui Consiliului Districtual Kyffhäuser, d-na Antje Hochwind, i-a fost imposibil să efectueze vizita în județul nostrum”, se precizează în comunicat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5