Jurnalul de Lechinţa

Şedinţa Consiliului Local

La şedinţa Consiliului Local din luna noiembrie 2013 au participat 14 consilieri, precum şi delegaţii săteşti – Vasile Huciu din Bungard, Ioan Man din Sîniacob şi Constantin Hanganu din Ţigău.
Ordinea de zi a fost următoarea: Proiect de hotărâre privind rectificarea de buget al comunei Lechinţa pe anul 2013, conform adresei nr. 3234/2013 a AJFP Bistriţa-Năsăud şi a contractului de finanţare nr. 6527/2013 a MDRAP Bucureşti; Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru lunile decembrie 2013 – februarie 2014; Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate a primarului comunei Lechinţa; Discutarea cererilor; Diverse.
Trecându-se la dezbaterea proiectelor de hotărâre, proiecte care în prealabil au fost avizate de comisiile de specialitate, la primul punct al ordinei de zi primarul Romeo Florian a expus pe larg rectificarea de buget, adoptându-se în unanimitate proiectul respectiv. La propunerea consilierului Emil Viluţ Văcar, a fost ales preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni consilierul Petru Rostaş. La punctul trei al ordinei de zi, primarul subliniază că este necesară completarea acestei hotărâri deoarece au fost promovaţi doi funcţionari publici, şi anume, d-na Marinela Filipaş de la Biroul financiar-contabil şi d-na Margareta Chertes, de la Compartimentul asistenţă socială, în grad profesional imediat următor (inspector superior treapta III), în urma examenului susţinut.
Trecându-se la discutarea cererilor, majoritatea cetăţenilor care s-au adresat Consiliului Local au solicitat aprobarea unor cantităţi de lemne de foc. Consilierii au aprobat câte 1,5 mc lemne pentru foc următorilor: Marian Sandor Adam din Sînngeorzu Nou, Csopo Marian din Sîngeorzu Nou, Angelica Petruţ din Lechinţa, Teofil Rus din Vermeş, Ioan Ştefan din Sângeorzu Nou, Ioan Bucur din Vermeş, Augustin Lăcătuş din Lechinţa şi Iosif Coprean din Lechinţa. D-na Melania Magda, din Sîngeorzu Nou, solicită scutire de la taxa de salubrizare, iar consilierii hotărăsc o scutire de 50%. Constantin Bungărdean, din Lechinţa, solicită un loc de parcare în curtea blocurilor de la piaţă, răspunsul acestora fiind că parcarea este liberă pentru fiecare posesor de autoturism. D-na Mihaela Negruşa solicită un ajutor de înmormântare, consilierii aprobând 250 lei.
Trecându-se la punctul „Diverse”, delegatul sătesc Vasile Huciu din Bungard cere să fie adusă în localitate o cantitate de prundiş care va fi necesar pentru perioada sezonului rece, iar delegatul din Sîniacob este nemulţumit că în satul respectiv a apărut un cioban cu oi şi capre care paşte pe păşunile oamenilor. Şi această solicitare a fost adusă la cunoştinţa consilierilor, luându-se legal măsurile care se impun.

Pregătiri pentru iarnă

Primăria şi Consiliul Local au luat din timp, conform avertizărilor meteorologilor, măsurile care se impun pentru sezonul de iarnă. Administraţia locală are în proprietate un tractor şi plug pentru deszăpezirea drumurilor, în special în satele Bungard, Ţigău şi Sîniacob, dacă va fi nevoie. A fost depozitată o cantitate suficientă de material antiderapant. În altă ordine de idei, viceprimarul Marcel Tătaru ne-a spus că în toate satele, acolo unde a fost nevoie, s-a trecut la decolmatarea şanţurilor, curăţirea acestora, în aşa fel încât ploile să nu creeze neplăceri.

Iluminatul de sărbători

Şi satele comunei Lechinţa vor fi iluminate pentru sărbătorile de iarnă, în limita posibilităţilor financiare de care dispun. În centrul Lechinţei vor fi montate ghirlandele şi beculeţele colorate, la fel pe faţadele clădirilor, a unităţilor comerciale şi a agenţilor economici. Cât priveşte iluminatul stradal, pe perioada sărbătorilor de iarnă, acesta va funcţiona noaptea non-stop, iar în această perioadă programul va fi suplimentat. Se înlocuiesc becurile acolo unde este nevoie.

Obiectivele anului 2013

În anul 2013, în comuna Lechinţa au fost demarate sau finalizate obiective cu impact pozitiv asupra vieţii cetăţenilor. În primul rând este vorba de canalizarea Lechinţei, obiectiv derulat pe o perioadă de câţiva ani şi care, acum, la sfârşitul lui 2013, va fi dat în folosinţă. Un al doilea obiectiv, care va schimba percepţia sătenilor din Sîngeorzu Nou despre cultură, este începerea lucrărilor de modernizare şi consolidare a Căminului Cultural. Vechiul local, necorespunzător, va deveni, până la mijlocul anului viitor, o adevărată casă de cultură, un spaţiu pentru programe cultural-artistice, nunţi şi alte manifestări. Pentru satele Ţigău şi Sîniacob, anul 2013 a însemnat demararea lucrărilor la introducerea apei potabile. Până la sfârşitul lui 2014, ne asigură oficialităţile locale, apa potabilă va ajunge în gospodăriile celor de aici. Tot în cursul anului 2013, Biserica de lemn din localitatea Ţigău, monument istoric, a fost recepţionată în urma unor ample lucrări de restaurare, evenimentul bucurându-se de prezenţa arhiepiscopului şi mitropolitului Clujului, Andrei.
Cu prilejul ediţiei din acest an a Zilelor Lechinţei, din 20-21 septembrie, la Biserica Reformată, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, a unui numeros public, a fost prezentat, cu un comentariu competent, filmul documentar „Istoria regăsită”, film realizat de producătorul de televiziune Ciprian Moldovan.
Tot la capitolul realizări, să mai amintim revista liceului din Lechinţa – „PreTexte”.

Oameni de succes ai Lechinţei

Trăiesc şi muncesc pe raza comunei Lechinţa, manageri pricepuţi, administratori de firme care, învingând greutăţile şi hăţişurile acestei perioade, reuşesc, totuşi, în afaceri. Am efectuat un sondaj în rândul cetăţenilor şi am reuşit să aflăm care sunt oamenii de succes ai comunei în anul 2013. Am reţinut multe nume, dar în ediţia de faţă ne rezumăm în a-i nominaliza pe câţiva dintre aceştia. Primarul Romeo Florian a subscris clasamentului nostru, cu menţiunea că mai sunt încă mulţi lechinţeni care ar trebui menţionaţi şi care ar putea fi catalogaţi drept cetăţeni de onoare şi de succes ai comunei.
Câţiva dintre aceştia ar fi următorii: Ştefan Raşca – administratorul firmei Lech Lacto, care a reuşit să pună pe picioare o unitate de procesare a laptelui de mare performanţă. În urma controlului efectuat de specialişti ai UE, managerul lechinţan a primit calificativul foarte bine. Al doilea într-un clasament aleatoriu este administratorul de la firma Paulaner, d-nul Veluţ Mureşan, care produce şi distribuie produse de panificaţie, într-o varietate de sortimente, în tot judeţul. Al treilea îl nominalizăm pe ing. agronom Octavian Harşianu, care la cei peste 70 ani, cultivă în zona Lechinţei sute de hectare de porumb, obţinând producţii pe măsura investiţiei. Tot la acest capitol îl nominalizăm pe Traian Paşca, patronul firmei Pratosem, care şi-a extins şi modernizat, în special, sectorul zootehnic. Şi nu în ultimul rând îl menţionăm, la capitolul oameni de succes, pe preotul Horaţiu Mureşan, din Chiraleş, care a reuşit, în satul Ţigău, să ducă la bun sfârşit, împreună cu o echipă de profesionişti, restaurarea Bisericii monument istoric de aici, precum şi înălţarea unui alt lăcaş ortodox pentru credincioşii din parohie.

Starea civilă

În cursul anului 2013, în Lechinţa s-au oficiat peste 30 de botezuri şi s-au încheiat următoarele cununii: Mureşan Cosmin Aurelian – Alexa Estera Iuliana, Suciu Alin Valerian – Meşter Laura Ionela, Podină Ionuţ Alexandru – Moldovan Mihaela Laura, Baba Stelian Aurel – Ferchi Maria, Sendur Achmet Murat – Târnovan Emilia Ioana, Candale Ioan Lazăr – Miturcă Mirela Cristina, Idriceanu Dumitru Daniel – Hrihor Ancuţa Lucreţia, Ambruş Botond Deneş – Vereş Veronica, Nagy Levi – Ferencz Elena Clara, Chiciudean Valentin – Stan Adina, Iudean Vasile Florin – Ciobanu Ramona, Biro Attila – Muraru Emima, Apostu Ionuţ – Zegrean Oana Maria, Racoczi Damian – Lăcătuş Cornelia Daniela, Benhadi Aziz – Moldovan Ioana Raluca, Aruncutean Alexandru – Marincat Dana Cătălina, Bota Dan Vasile – Chiş Ionela Adriana, Posea Nicolae – Baba Daniela Ionela, Budăcan Călin Valentin – Moldovan Mihaela Niculina, Păduraru Ionel Lucian – Cimpoieş Silvia Cornelia, Dobranis Ionuţ Bogdan – Silaşi Maria Veronica, Todoran Ioan Andrei – Rusu Carolina Nicoleta, Borgovan Darius Claudiu – Cătană Maria Mirela, Nagy Adrian Aurel – Szekely Oana Maria, Crişan Ioan – Roşu Mareş Mihaela Claudia, Meglea Traian Lorentin – Schvartz Monica Daniela. Să le dorim tuturor casă de piatră!
În anul 2013, până la această dată, au trecut în lumea veşniciei, în comuna Lechinţa, un număr de 52 cetăţeni.

Ajutoare pentru încălzire

Au fost aprobate, până la această dată, un număr de 105 solicitări de ajutoare pentru încălzire pe gaz şi 91 cereri au fosta aprobate pentru încălzirea cu lemne. Referitor la acest lucru, nemulţumirea cetăţenilor solicitanţi este aceea că, pentru completarea dosarului se cer foarte multe documente, iar formularul pe care trebuie să-l completeze are nu mai puţin de 15 pagini, foarte greu de răsfoit şi, mai ales, de înţeles de cetăţeni.

Felicitare de 1 Decembrie!!!

Moment cu profundă semnificaţie istorică, Ziua Naţională a României ne permite să închinăm o cupă de şampanie în cinstea tuturor cetăţenilor comunei Lechinţa cărora le transmitem un sincer "La mulţi ani!".
Primar, Romeo Florian
Consiliul Local Lechinţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5