La 50 de ani, „Cununa de pe Someş”, subiect de carte

Aniversarea a jumătate de secol a celui mai cunoscut ansamblu din judeţ va fi marcată şi prin apariţia unei cărţi semnată de Dorel Cosma, Menuț Maximinian şi
Vasile Jimborean. Sub titlul „Ansamblul profesionist Cununa de pe Someş la vârsta de aur”, la Editura Nosa Nostra, Palatul Culturii Bistriţa a editat povestea ansamblului ce, timp de 50 de ani, s-a aflat sub semnul tradiţiilor pe meridianele lumii. Sunt zeci de ani în care „Cununa de pe Someş” a scris istorie pentru Bistriţa, fiind un brand ce a contribuit la promovarea, dezvoltarea şi perpetuarea folclorului românesc în ţară şi străinătate. Începând cu anul 2017, Ansamblul „Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 50 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc. Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă.
Lansarea va avea loc pe 30 noiembrie, de la ora 18.00, la Palatul Culturii Bistriţa, atunci când, în Anul Centenarului Marii Uniri, artiştii din toate generaţiile se vor întâlni cu bucurie într-un concert aniversar inedit.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]