La 98 ani, inginerul Zagura rămâne acelaşi pasionat şi îndârjit specialist agricol

La cei 98 ani şi 2 luni, cum îi place să spună, inginerul Grigore Zagura este o minte limpede, cu o memorie ireproşabilă şi cu o vigoare a vorbirii care te face să-l asculţi cu plăcere. Se interesează şi acum, din apartamentul său din B-dul Decebal din Bistriţa, de mersul treburilor acestei ţări, cu aplicare asupra agriculturii pe care a slujit-o ca nimeni altul. În bibliotecă i-am văzut caietele de student de acum şapte decenii şi jumătate, cu un scris impecabil, ca de notar regesc, semn că atunci s-a făcut carte. Dar să-i ascultăm pe scurt povestea inginerului Zagura, o poveste derulată ca un roman, preţuit şi acum de foştii colegi, elevi şi prieteni. „M-am născut la 3 ianuarie 1915, într-un sat de lângă Chişinău, înspre Prut. După primele clase am vrut, în 1925, să intru la liceu, cum era pe vremea aceea. Era un an foarte secetos. Am cules de pe 18 iugăre de pământ o traistă de grâu. Era sărăcie, deci, n-am avut bani să fac şcoală la timp, eram şapte fraţi. Basarabia era atunci la România şi am făcut, totuşi, câteva clase la liceul „Alexandru Donici” din Chişinău. Am absolvit liceul şi la 16 ani am abandonat familia, de la mine putere, şi am plecat, continuând cu clasa a patra. Am învăţat pe brânci, am fost premiat. Era vremea războiului şi după şcoală am făcut câteva concentrări şi apoi şcoala de ofiţeri de rezervă la Bacău. Primul meu loc de muncă a fost în judeţul Izmail, după ce înainte urmasem, cu insistenţă, facultatea la Iaşi vreme de 6 ani, unde am luat examenul de absolvire în mod strălucit. Am trecut munţii, am venit în Ardeal, la Blaj, unde m-am întâlnit cu foşti colegi care reveneau din război, de la Stalingrad. Am căutat cu aceştia comisia de examinare şi la Geoagiu, în faţa unor specialişti am reuşit să trec un examen cu Magna cum Laude . Eram, de acum, inginer cu diplomă şi umblam prin sate, pe la ţărani să-i învăţ agricultură. Aici, în zona Blajului de unde-mi luam simbria am cunoscut-o pe viitoarea soţie şi m-am căsătorit cu ea la greco-catolici”. În anul 1949, inginerul Zagura ajunge la Lechinţa ca şef de Ocol, apoi 11 ani a fost profesor la Liceul Agricol din Bistriţa. În Lechinţa şi-n satele care constituiau Plasa Lechinţa a contribuit la implementarea reformei agrare. A împărţit pământul celor în drept. După un alt examen susţinut la Bucureşti a fost admis şi a venit la Camera Agricolă din Bistriţa. „Misiunea noastră era de îndrumare şi control pe sate. Urmăream staţiunile de montă. Erau patru specialişti într-o Plasă. În Lechinţa am locuit cu familia într-o casă unde era şi cooperaţia şi de aici mergeam în toate satele din jur. Lechinţa, cum spuneam, fiind centru de Plasă. În anul 1960 i-am şcolarizat pe vreo 400 agenţi agricoli şi veterinari, împreună cu doctorul Sandu Moldovan. Am predat apoi marketingul, organizarea IAS-urilor şi CAP-urilor. Am făcut economie rurală. La liceu am predat aşa cum se cerea atunci, încât şi acum, când mai ies prin piaţă (mai puţin acum) mă întâlnesc cu foştii elevi şi-m spun: „Domnu’ inginer, să vă arăt caietul aşa cum ne-aţi predat la şcoală”. Am făcut şcoală ca la armată, eram foarte apropiat de elevi. Făceam practică sus, la ICAR. Erau specialişti acolo – Modoran şi Dumitrache – care se mirau cum lucram cu elevii. Am fost, tot ca şi specialist, vreme de cinci ani la păşuni şi fânaţe, unde erau directori Ilieş, apoi Horia Ţârău şi apoi Şerban, până când m-am pensionat”.
Într-o cameră de la etajul I al apartamentului din Decebal, ing. Zagura mai păstrează încă, ca şi într-o bibliotecă academică, caiete, cărţi, manuscrise, cursuri de specialitate. Semn că a fost, de-a lungul vieţii, un om disciplinat şi dornic în a cunoaşte, a învăţa, a transmite şi a face. A fost un practician desăvârşit, dar mai presus de toate a rămas un om cu totul special, a ajuns pe înalte scări ale ierarhiei profesionale, rămânând însă acelaşi om de mare nobleţe sufletească.
La mulţi ani domnule inginer!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]