La bibliotecă, în mijlocul acuarelelor

Dacă este vară și vacanță, copiii vin la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud nu doar pentru a împrumuta cărți, ci și pentru a învăța să deseneze și să picteze, cum s-a întâmplat miercuri, 19 iulie 2017, de la ora 10:00, când au participat la primul atelier de pictură peste 40 de copii. O activitate frumoasă și angajantă pentru profesoara Oana Petra Baciu. „La acest atelier încercăm să exeperimentăm jocul culorilor într-o manieră mai ludică, în sensul în care temele sunt neconvenționale, spontane și abordăm tot felul de tehnici interesante. Bineînțeles, scopul este să îi relaxăm pe copii în această joacă frumoasă și din toată experiența aceasta ei o să învețe lucruri noi. Inițial ne-am gândit la 30 de copii, dar se pare că vin mult mai mulți și mă bucur să văd că vin și băieți, nu doar fetițe. Sunt copii între 5 și 12 ani și avem chiar și o elevă de la Liceul de Arte, care, odată scăpată de tumultul examenelor, a venit cu mare drag să ni se alăture. În săptămânile următoare vom încerca să facem niște lucrări colective, pentru că la școală, în general, nu experimentează genul acesta de lucru” (Oana Petra Baciu).
Desenatul la „Fabrica de idei estivale”s-a dovedit a fi foarte distractiv, imaginile surprinse de aparatul foto fiind cât se poate de grăitoare. „Eu am 13 ani acum, dar ce se întâmplă aici îmi amintește de perioada în care desenam rochițe și le coloram! Am venit cu prietena mea aici pentru că este cam plictisitor doar să ieșim prin oraș. Ne interesează și atelierul de fotografie și abia astept să merg și la atelierul de arte marțiale”, ne-a povestit Diana Crișan, „decana” de vârstă a atelierului de pictură.
Cei mai mici dintre copii au fost însoțiți de părinți sau bunici. „Mă bucur foarte mult că Biblioteca Județeană organizează asemenea activități, atât de diversificate, în care copiii își pot etala abilitățile pe care le au. Este un lucru și spre folosul părinților. Eu l-am înscris pe nepoțelul meu la mai multe activități, așa că i-am ocupat cu activități utile toate săptămânile cât durează activitățile acestea. Iar el a fost de acord să vină aici!”ne-a declarat Ana Moloca, bunica unui băiețel, Adam, de opt ani.
La încheierea programului „Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale”, în luna august, copiii care frecventează atelierul de pictură își vor etala cele mai frumoase desene într-o expoziție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5