La Bistriţa, Olimpia Cluj-Napoca a câştigat Cupa României la fotbal feminin. Bârgăuancele, premiate de preşedintele FRF

Olimpia Cluj-Napoca a câştigat Cupa României la fotbal feminin, după ce a învins în finală, scor 4-0 (2-0) pe ASA Târgu Mureş. Meciul s-a disputat în această după-amiază pe stadionul „Jean Pădureanu” din Bistriţa.

Trofeul a fost înmânat de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, la festivitatea de premiere fiind „ajutat” de secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, şi de preşedintele AJF BN, Dan Jiga.

***

         Câteva sute de spectatori, printre care şi un grup mai consistent de suporteri clujeni, au asistat la partida în care doar Olimpia Cluj-Napoca a contat. Scorul a fost deschis în minutul 30 de Mara Bâtea, pentru ca, în minutul 45+2, clujencele să beneficieze de un penalty, la o fază la care portarul mureşencelor a fost eliminat. De cealaltă parte, portarul Olimpiei a reuşit să înscrie de la punctul cu var.

În repriza a doua, clujencele au făcut legea pe teren, pe fondul superiorităţii numerice – dar şi fizice şi tehnice – în minutul 55, tabela arătând 3-0, după ce a marcat şi Adina Giurgiu. Scorul final a fost stabilit de Alexandra Lunca.

Olimpia Cluj-Napoca este şi campiona României la fotbal feminin, fiind pentru al cincilea an consecutiv calificată în finala Cupei României. Practic, există Olimpia şi alţii...

***

         În pauza partidei, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, secretarul general Gheorghe Chivorchian, preşedintele AJF BN-Dan Jiga, subprefectul Ovidiu Frenţle-au premiat pe fotbalistele de la Heniu Prundu Bârgăului, staff-ul tehnic, pe preşedintele clubului, dar şi pe primarul Doru Crişan, pentru clasarea pe locul III în Superliga feminină.

***

Altfel, Bistriţa rămâne cu acelaşi public spărgător de seminţe, apatic, dat atotştiutor în fotbal şi, mai ales, în materie de femei.  

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]