La Bretea, în Paradisul verde

Din DJ 151, cum treci de halta Caila, spre dreapta, pe un drum comunal care a „înghiţit” 3,2 milioane lei, ajungi în Bretea. Laşi în dreapta o ridicătură uriaşă de teren şi după vreo 2-3 km de asfalt proaspăt, dai de un drum pietruit care te conduce în Paradisul verde. La liziera pădurii, un loc mirific. O pădure de conifere şi foioase se îngemănează iradiind cel mai ozonat aer. Alături, un luciu de apă pentru pescuitul sportiv şi un teren de sport. O livadă tânără, prin care albinele ieşite din hibernare îşi fac rondul, sub privirea atentă a lui Savu Bondane, un fel de tată al pădurilor locului şi stăpân al Paradisului transformat în cea mai frumoasă „staţiune turistică din zonă”, cum îmi spunea cineva, sosit aici pentru recreere. Spaţii de cazare, apă sărată, locuri de joacă pentru copii, apă potabilă de munte, pădurea cu animalele ce coboară la „sfat” în miezul nopţii, apa limpede unde, vorba poetului, vin să se adape una câte una căprioarele conferă locului senzaţia că te afli în paradis.
Ajungem în sat. Împreună cu viceprimarul din Şieu Odorhei, Gheorghe Reman, facem o trimitere în istoria aşezării. Bretea este atestat din 1329. A fost un sat săsesc (şi numele Reman, îmi zice vicele cam tot de acolo vine), dar saşi nu mai sunt de multă vreme. Sunt două biserici aşezate în vecinătate, aşa cum în comuniune frăţească convieţuiesc 165 maghiari şi 54 români. Bretea, deşi este o localitate multietnică şi multiconfesională, este un exemplu de convieţuire paşnică a diferitelor confesiuni existente aici. Biserica Ortodoxă, un lăcaş din lemn cu hramul Sf. Arhangheli, datează din 1898, iar în Biserica Reformată poate fi admirat un tablou despre Revoluţia de la 1848. Satul, de când cei 5 km sunt asfaltaţi, iar pe marginea pârâului sunt sute de metri de balustradă, şanţuri betonate, poduri şi podeţe, apă potabilă la robinet, începe să fie mai mult vizitat de localnicii plecaţi odinioară. Deşi localitatea este îmbătrânită, locuitorii au puterea să meargă mai departe. Szekely Arpad are 96 de ani, veteran de război, dar vârsta nu l-a împiedicat să meargă la Primărie după o adeverinţă pentru APIA. Odinioară, pomicultura şi viţa de vie erau emblemele aşezării. Merele Iotanhan ori Golden, ecologice, au fost premiate la multe expoziţii şi târguri agricole. Cât priveşte vinul de Bretea, aducea mereu a viaţă lungă. Dacă în urmă cu vreo 30 de ani erau 70 de hectare cu vie, acum dacă au mai rămas vreo 15 ari. Dar tot o cantă cu vin bun găseşti şi eşti ospătat din inimă. Pe Grigore Suciu, unul dintre gospodarii de frunte ai satului, nu l-am găsit acasă. Era plecat la arat. Ne întâmpină însă soţia. O femeie frumoasă care trebăluia prin curte, aşa cum sunt femeile de la ţară. Şi are treabă multă cu şapte vaci, cinci porci, vreo 20 hectare de teren cu utilajele agricole de care răspunde soţul. Are doi copii de care-i foarte mândră. Cristian, student la Agronomie şi Andreea – elevă la Bistriţa. Un alt gospodar, Gheorghe Reman, creşte opt vaci şi 70 de oi, iar Magyarosi Janos are 6 bovine. Şi ar mai putea fi amintiţi alţi gospodari de toată isprava: Reman Dezso, Reman Alexandru, Poenar Teodor, Szekely Vilma, Szekely David. În faţa unei case arătoase, cu curtea betonată, ne întâmpină Szekely Samoilă. Este pensionar de stat (majoritatea sunt de CAP). A lucrat peste 30 de ani pe tractor. „Erau tractoare fără cabine şi fără aer condiţionat, cum sunt cele de astăzi. Îmi amintesc că mergeam cu tractorul la Bucureşti. Într-o zi ajungeam la Braşov, în alta până-n Capitală. După aia mă reîntorceam cu piesele după care mergeam. Am făcut mii de km şi ca răsplată am o pensie puţin peste 1000 lei.
Duminică, satul parcă întinereşte. Sunt acasă navetiştii, elevii (şcoală nu există, cei 12 copii învaţă la Şieu Odorhei, Beclean şi Bistriţa) şi musafirii, foştii săteni care vin acasă să mai trăiască anii copilăriei. Căminul Cultural, o construcţie veche, e pe cale să fie reabilitat şi modernizat. Spre folosul celor din Bretea.
Şosea asfaltată, apă la reţea, internet şi tv prin cablu, aer curat, ozonat, aşezarea străjuită de păduri şi dealuri altădată încărcate de rod aşteaptă să redevină ce a fost cândva şi, de ce nu, o zonă turistică. Începutul a fost făcut prin Paradisul verde, o poartă de intrare în satul Bretea. Dar vorba tovarăşului meu de drum, vicele Reman, Bretea este în totalitate un paradis verde.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]