La C.C.D B-N – „Ziua limbilor Europei”

Într-o organizare deosebită, la Biblioteca Casei Corpului Didactic B-N, a avut loc, în 26 septembrie, începând cu ora 11,00, o activitate de o sensibilitate aparte, cu conotaţii spirituale şi lingvistice, având sigla „Ziua limbilor Europei”, la care au participat bibliotecarii şcolari, scriitori, ziarişti, cadre didactice, invitaţi etc.
Moderatorul acestei captivante întâlniri de suflet a fost d-na bibliotecar Margareta Pop, având colaborator Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, şi care, în preambulul acestei activităţi, a susţinut o instruire metodică cu bibliotecarii şcolari.
„Ziua limbilor Europei” a debutat cu o dezbatere . „Educaţia interculturală în bibliotecă” prezentată de bibliotecara C.C.D. B-N.
Prof. metodist Elena Egreta Marc a prezentat impresii şi relatări din excursia de studii din Anglia şi Scoţia, realizată prin participarea cursanţilor de limbă engleză, juniori şi seniori, organizată de C.C.D. B-N, având moto-ul „Holiday in London and Edinburgh”.
Formatorul C.C.D. B-N, prof. de limba germană, Mihaela Cotuţiu, a prezentat un referat intitulat „De ce să înveţi limba germană?”, iar prof. de limba italiană, Mirela Pop, formator C.C.D. B-N, a susţinut referatul „Limba italiană” pentru adulţi.
Şi nu în ultimul rând, elevii de la C.N. „Liviu Rebreanu” Bistriţa au susţinut un emoţionant „Recital de versuri în limbi străine”, îndrumaţi şi coordonaţi de prof. Elena M. Cîmpan, versurile fiind traduse din antologia „Bistriţa, o imagine a poeziei/Bistritz – ein Lichtblick”, apărută la Ed. Limes din Cluj-Napoca, în 2012.
O activitate demnă de toată lauda.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5