La Cristur-Şieu. Şi mai la vale?

Am fost mai deunăzi la ţară, îngrijorat de soarta tomatelor şi neamurilor lor legumicole, disperate de atâta ploaie. Prevăzător ca Tândală, le-am făcut biloane destul de înalte, temător de ploi. Dacă-mi reuşeşte, ceea ce sper foarte mult, vă recomand să faceţi la fel. Dar nu acesta e subiectul de pus la mcroscop, ci o surpriză. Pentru mine. În maşină cu soţia, coboram „pe drumul de Costişă” (cum zice şi Alecsandri), trecând pe lângă cimitirul cel nou/vechi de-acum, al satului, înfiinţat de preotul cu glas de aur- Ioan Bartoş. Ne facem semnul Crucii şi coborâm spre linia ferată.

Am trecut pe aici de zeci de ori şi anul acesta, dar ceva contraria privirea. Ce oare? Ce? Privim nedumeriţi şi realizăm că e vorba de un luminiş, de o lipsă. Ehei! Cineva tăiase tufele de pe lângă

linia ferată, cca. vreo cincizeci de metri în ambele părţi de la drum. Acu puteai vedea dacă vine ghezăşul sau alte marfare într-un mod absolut neobişnuit până mai ieri. Adică nu trebuia să te chiorăşti prin cele „verdeţuri”, ca al’dată. Da, era ceva adevărat.Deşi m-am frecat la ochi, priveliştea era aceeaşi.

Cine Doamne, va fi fost făcut aşa lucru? O haită de întrebări mă încolţise pe loc. Să fi fost cineva de la Bruxelles sau Strassbourg? Doar suntem în UE, nu? Parcă-s prea departe, totuşi. Sau dl. ministru Berceanu cu toporul şi să fi făcut curăţenie? Auzind că mulţi din mass-media au vrut să-l remanieze (dar nu-l lasă din braţe tata-preşedintele), să fi vrut să se reabiliteze? Dar de atîta nemuncă, să nu-i fi ruginit toporul? Sau dl. prim-ministru Emil Boc o fi ras 25 % din tufe precum salariile? Parcă n-aş crede. Să fi fost cineva de la comună, fiindcă e pus prundiş pe rambleu şi debleu de când a avut loc accidentul acela cu o maşină luată-n coarne de tren mai acu două luni? Domnul primar Chirlejan e în stare să facă asta, că-i harnic.

Sau să fie vreunul din membrii familiei dlui. Brici Nicolae, oameni gospodari, care circulă cu maşina aproape zilnic pe aici? Aş fi vrut morţiş să văd dacă şi la alte treceri de cale ferată se procedase la fel. Timpul nu mi-a dat voie, poruncindu-mi cu asprime să-mi văd de legume şi nu de filosofia căii ferate. Neputând deci răspunde atâtor interogaţii, am hotărât să le las generaţiilor următoare, să aibă şi ele de lucru..

Oricum, am fost şocat –mărturisesc cu francheţe- cu o stare asemănătoare acelei femei din New York (Manhattanul cu smog), care ducându-se la ţară, a dat de un aer aşa de curat că i s-a făcut rău. Sau ca ţăranul de pe Câmpie, care ajngând la Hala din Decebal renovată, se miră deranjat: „da’ ce Doamne-i curăţenia asta?”