La Grupul Şcolar Telciu Concurs „Dr. Paul Tanco”

Concursul „Dr Paul Tanco”, iniţiat de profesorul doctor în matematică Gheorghe Pleş, de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, pentru clasele III-VIII la disciplinele literatură, gramatică, aritmetică şi algebră, a ajuns la ediţia a XVI-a. În acest an, concursul se va desfăşura la Grupul Şcolar Telciu sâmbătă, 16 iunie (2012), fiind patronat de Societatea de Ştiinţe Matematica din România.
Aşa cum prevede regulamentul de funcţionare, subiectele vor avea caracter interdisciplinar, din programa clasei curente, fiind structurate pe două probe: una de literatură şi gramatică, iar cea de a doua de aritmetică şi algebră, care vor trebui rezolvate în două ore. Concursul va începe la ora 10.00 şi va dura până la ora 12.00.
Câteva cuvinte despre cel care a fost dr. Paul Tanco: S-a născut la Monor, în 24 iulie 1843, unde urmează şcoala trivială, apoi, cursurile secundare la Şcoala Normală din Năsăud, Gimnaziul din Bistriţa şi cel din Blaj, unde, în 1866, îşi ia examenul de maturitate (bacalaureatul de astăzi). Este trimis cu bursă din fonduri grănicereşti la Facultatea de Ştiinţe din Viena. În 1872 susţine doctoratul la Graz (Austria), obţinând titlul de doctor în matematici – fiind primul român ardelean care a obţinut acest titlu.
Între anii 1874-1880, 1886-1889 şi 1896-1899 a fost directorul gimnaziului din Năsăud, iar în 1903 s-a pensionat. După pensionare a fost director al Societăţii de împrumut şi păstrare „Aurora” din Năsăud, funcţie pe care a deţinut-o până pe 11 septembrie 1916, când a decedat. A fost preşedinte al Despărţământului Năsăud al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Îşi duce somnul de veci în cimitirul „Comoara” din Năsăud.
Şcoli participante: Col. Naţ. „George Coşbuc” Năsăud, Col. Naţ „Petru Rareş” Beclean, Col. Naţ „A. Mureşanu” Bistriţa, Col. Naţ. „L.Rebreanu” Bistriţa, Gr. Şc. „R. Petrescu” Prundu Bârgăului, Gr. Şc. Feldru, Gr. Şc. „I.C. Romanu” Căianu Mic, Gr. Şc. „L. Rebreanu” Maieru, Gr. Şc. Lechinţa, Şc. Gen. „M. Eminescu” Năsăud, Şc. Gen. „A.P. Alexi” Sângeorz-Băi, Şc. Gen Nr. 1 Bistriţa, Şc. Gen. „Paul Tanco” Monor, Şc. Gen „N. Drăganu” Zagra, Şc. Gen. „G. Silaşi” Beclean, Şc. Gen. „L. Rebreanu” Beclean, Şc. Gen. „I. Creangă” Ilva Mare, Şc. Gen. Lunca Ilvei, Şc. Gen. „Iustin Ilieşiu” Anieş, Şc. Gen. „A. Iancu” Bistriţa, Şc. Gen. Nr. 4 Bistriţa, Şc. Gen. „T. Morariu” Salva, Şc. Gen. „Sever Pop” Poiana Ilvei; Şc. Gen. Măgura Ilvei, Şc. Gen. „E. Grapini” Şanţ, Şc. Gen. Mărişelu, Şc. Gen. „G. Coşbuc” Coşbuc, Şc. Gen. „I. Mureşanu” Rebrişoara, Şc. Gen. „Lucian Blaga” Bistriţa, Şc. Gen. Leşu, Şc. Gen. „Ştefan cel Mare” Bistriţa, Şc. Gen. Nimigea de Jos, Şc. Gen. „F. Porcius” Rodna, Şc. Gen. Bistriţa Bârgăului.
Programul concursului: 10-12 – desfăşurarea concursului; 12.00-14.00 – dejun în ospeţie; 14.00-15.00 – „În şezătoare… la Telciu”; 15.00 – 17.00 – Invitaţie la carnavalul florilor şi al gâzelor; 17.00-19.00 – Spectacol folcloric Sânzienele Telciului; 19.00-20.00 Festivitatea de premiere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]