,,La început era Cuvântul,şi Cuvântul era cu Dumnezeu,şi Cuvântul era Dumnezeu.’’

Ioan 1.1

Încerc să fiu imparţial,adică drept cu intelectualii implicaţi în iureşul intestinal al politicului,fie că au viziuni de ,,stânga’’,fie că sunt folosiţi,în egală măsură,ca steaguri pe baricadele ,,dreptei’’, întrucât am convingerea că nici una dintre aceste forme de guvernământ nu e compatibilă cu dreptatea şi cu demnitatea umană.Au dovedit,cu prisosinţă,atât una cât şi cealaltă,că omul nu este o fiinţă raţională,capabilă să emită judecăţi de valoare care,odată injectate în organismul social,să-l vindece,să creeze armonii,conexiuni sangvine,să-i ,,sufle în nări suflare de viaţă’’ şi,în sfârşit,să-l facă să meargă.Dimpotrivă,cele mai multe dintre conceptele filosofice,care au marcat istoria civilizaţiei umane,s-au comportat precum narcoticele într-un boschetar.La prima doză,boschetarul, ,,organismul social’’, devine entuziast,fericit,optimist şi debil.Filosoful,aşijderi,strigă de bucurie,delirează,îşi pupă nevasta,câinele,dă drumul canarului,îşi dă el însuşi drumul de la parter în tufa cu trandafiri,revine,se aruncă iarăşi,pupă Tora,pe Leonora,pe Sophia,mulţumeşte cerului,Sofroniei,hingherului,şoferului,pe deplin încredinţat că drăcovenia se mişcă.Doar vede,cu ochii lui,cum boschetarul,reanimat,resuscitat,rătăcind înainte pe câte trei cărări,nebătute încă,reîncarnat într-un silogism trupeş şi viguros,aruncă cu şapca în Cotroceni: ,,Jos tiranul…huuuooo…!’’ Boschetarul îşi ia propriul destin în mâinile asprite de muncă,de nedreptăţi şi se proclamă ,,suveran’’.Astfel,filozoful devine dumnezeu,iar boschetarul Moise.Mai lipseşte Aaron,tablele legii şi viţelul de aur ca doctrina însăşi să capete conturul struţului cu norocul în gură,adică în cioc,şi ,,ciocul mic,că’ noi suntem la putere!’’ Roşia Montana ar ţine loc de viţel,dar viţelul nu vrea să ţină locul nimănui,căci el e ,,adevăratul dumnezeu’’ al celor ce ,,nu-şi cunosc lungul nasului’’, căci ,,cine poate face politică fără bani?’’ Deci ,,Pinochio preşedinte,pentru tine şi pentru familia ta!’’

Treptat,efectul narcoticului scade,iar ,,suveranul’’ recurge la tomberoane,ca la singurele obiecte de închinare care oferă şi altceva înafară de prapori,lozinci,benere,ciolan descărnat şi prescuri.

Filozoful însuşi constată,stupefiat,că şi-a pupat nevasta degeaba,că nu avea,de fapt,nevastă,divorţat fiind de mai mult timp,că tot de atâtea primăveri îşi vânduse câinele,iar ,,canarul cel mic,între timp,a murit.’’Îşi priveşte nostalgic rănile culese din tufa de trandafiri şi devine opac,posac,obtuz,obez,abominabil şi confuz,mulţumindu-se,o vreme,să ţină discursuri despre Heideger (Lichtung)…,,lumen naturale’’ (spiritul ca ,,lumina naturală’’),despre lenea mântuitoare a filozofilor greci de-altădată,despre lichele ,,Veniţi şi luaţi lumină’’, lovele,belele democrate ce sunteţi…Chiar şi cu o leafă de târfă,facturile şi fracturile devin boli incurabile,iar ierburile fierb,în cristelniţa retrocedată,concepte noi şi vechi,leacuri în lacuri fără fund…să-i trezească pe atei,pe tei şi pe somotei,căci homo-teii coborâră tocmai din crăci în paradisiacul habitat al colonului democrat pentru a vă trezi pe voi,urmaşi ai lui Traian,Decebal,Hanibal şi Canibal-Baci!

,,Lichtung,lichtung…’’, zise filozoful,şi,cu o a doua doză de narcotic,după ce-l opări pe ,,boschet’’ în cristelniţă,îl catapultă fix în tabăra cealaltă,pentru o nouă ordine sau dezordine (contează mai puţin) mondială.Filozoful,nemaiavând cuget,apelează la muget,fraternizând efemer cu vulgul,devenind,contrar doctrinei şi tuturor aşteptărilor, ,,ateo-creştin’’ sau,potrivit vremilor noi şi intereselor, ,,homo-creştin’’,toate din amor şi compasiune pentru boschetul opărit din cristelniţă, care,măcar în campania electorală,şi tot e ,,suveran’’, ,,licheaua’’.Astfel,redescoperită şi reconsiderată cristelniţa,ca urmare a transferului ideatic,devine ,,lichtung’’, adică un fel de living cu ciubăr,în care dracii înşişi,contra-cost,pot face băi de lumină şi masaj ecumenic.

În concept,problema filozofului e mult mai complicată,întrucât Dumnezeu e opţional,El Însuşi având dreptul doar la o părere pe sezon,şi asta doar în cazul în care se impun două tururi de scrutin.În aceeaşi sau în altă ordine de idei,filozoful,pornind de pe poziţia de ,,liber-cugetător’’, sintagmă la care nu vrea să renunţe şi pace,dar şchiopătând din coapsa dreaptă,precum Iacov după lupta cu Îngerul Domnului,se proclamă ,,filozof creştin’’, pentru a puncta clar osebirea dintre el şi ,,filozoful mistic’’, ce avea să se numească mai târziu,în cazul în care ratează,şi de această dată,canonizarea,titlul de semi-zeu,zeu întreg sau geniu,în cel mai nefericit caz. ,,Dacă mă văd silit’’, zice el, ,,să mă numesc frate cu ,,boschetul’’, şi asta doar aşa,de mântuială,atunci fac ceva pe mântuiala voastră şi vă umplu cristelniţa cu budişti.’’ Ecce filozoful! Ai milă,Doamne,şi nu avea milă!

Puterea cuvântului este absolut fatală,de netăgăduit,fie că vine de la Dumnezeu,fie că vine de la oameni,iar asta face subiectul cugetărilor mele de zeci de ani.

Dezolantă nu este credulitatea mulţimilor,care îi admiră pe aceşti meşteri ai cuvântului scris sau spus,ci trufia intelectualului care se bucură de o oarecare notorietate,micimea lui sufletească,complicitatea şi lăcomia unui astfel de om.Toată istoria vorbeşte despre cum a pierdut Dumnezeu bătălia cuvintelor în confruntare cu ,,spiritul uman’’,câte victime au făcut aceste bătălii tocmai în tabăra omului,care,om,n-a avut şi nu va avea niciodată spirit propriu.

De câştigat,au câştigat fie Dumnezeu,fie dracu’.Omul nu s-a ales,din toată povestea asta,decât cu o viaţă de chin şi cu speranţa în Isus care,pentru cei mai mulţi dintre noi,poate fi zadarnică,şi tocmai aici a biruit Dumnezeu.Negreşit,forţa intelectului,prezenţa lui în mijlocul mulţimilor flămânde poate fi benefică,dar,dacă nu ai dreptate,stai acasă,glăsuitorule,oricine ai fi tu,şi vorbeşte cu Dumnezeu!

Ioan Pop