Sezonul Franţa – România, Bistriţa – 100 – Besancon

La inițiativa deputatei Cristina Iurişniţi: Bistriţa va fi invitatul de onoare la Târgul de Crăciun din Besançon

Palatul Administrativ al judeţului a găzduit, joi după-amiază, lansarea proiectului cultural Sezonul Franţa – România/ Saison France – Roumanie 2018 – 2019 pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, care va avea loc în perioada 1 decembrie 2018 – 14 iulie 2019, iniţiat şi coordonat de deputatul Cristina Iurişniţi, ce s-a întâlnit cu partenerii locali pentru a stabili detalii organizatorice premergătoare primelor activităţi, programate în cursul lunii decembrie în oraşul Besancon.

„Este o zi importantă pentru noi, pentru că după multe întâlniri de lucru, avute în cadrul proiectului, la Bistriţa şi în Besancon, în România şi în Franţa, am ajuns până la urmă să pornim la drum cu acest proiect, în cadrul Sezonului Franţa – România. În fiecare an, Franţa invită un partener, de 30 de ani există acest cadru de proiect bilateral pe care Franţa îl derulează. Anul acesta a fost invitată România, pentru că avem Centenarul Unirii, 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial", a precizat, în debutul evenimentului, parlamentarul bistriţean.

Potrivit acesteia, autorităţile locale au înţeles importanţa acestui proiect şi necesitatea implicării în derularea lui, parteneri fiind atât Consiliul Judeţean cât şi Primăria Bistriţa. Aşteptăm din partea Ministerului de Externe să primim contractul. Am primit o sumă de 7000 de euro, la care va trebui să asigurăm cofinanţare, de la Consiliul Judeţean, prin asigurarea transportului unor participanţi, şi Primăria Bistriţa, prin proiectele cu finanţare nerambursabilă. (...) Partenerii sunt din diferite domenii, precum şcoli, licee, Primăria şi Consiliul Judeţean. Avem 23 de mobilităţi. Acţiunile pentru luna decembrie sunt deja stabilite, vom discuta ultimele detalii", a menţionat deputatul Cristina Iurişniţi.

Practic, în perioada 1-23 decembrie 2018, Bistriţa este invitatul de onoare al Târgului de Crăciun din oraşul Besancon. Produs de Bistriţa-Năsăud, Liceul Agricol Bistriţa, chef Nina Rus sunt doar câţiva dintre cei care vor participa din oraşul francez partener, atât cu produse de artizanat şi produse alimentare, cât şi la dezbateri pe tema situaţiei agriculturii sau la schimburi de bune practici între producătorii locali.

În perioada 11-16 decembrie, Corala Adoratio de la Centrul Judeţean pentru Cultură va participa la un schimb educaţional cu College Pasteur din Besancon. Este vorba despre 30 de elevi cu trei profesori, dirijorul şi corepetitorul, în 13 decembrie fiind programată o seară festivă românească. De asemenea, în aceeaşi perioadă, dansatori şi instrumentişti de la Ansamblul profesionist Dor Românesc vor participa la aceste acţiuni, dar şi 10 elevi şi cadre didactice de la C.N. Andrei Mureşanu, de la revista „Reporteri de liceu". Nu în ultimul rând, la Besancon vor ajunge şi reprezentanţi ai Asociaţiei Profesorilor de Istorie din Bistriţa-Năsăud, condusă de prof. Claudiu Şular.

La întâlnire, au participat reprezentanţi ai Asociaţiei ProFamilia, ARFA şi ai Asociaţiei Româno-Franceze de Prietenie.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]