La Lechinţa au început lucrările de canalizare

Am demarat lucrările la canalizarea localităţii Lechinţa, s-au făcut săpături pe mai bine de un kilometru – ne spunea primarul Romeo Florian. Firma care a câştigat licitaţia s-a apucat serios de muncă, este vorba de Grupul Taurus, o firmă serioasă, care, sperăm, se va încadra în ritmul şi în graficul de lucrări stabilit. Ritmul este foarte bun şi profităm din plin de vremea deosebit de favorabilă. Sperăm să putem lucra şi în timpul iernii. Vor beneficia de această lucrare toţi locuitorii Lechinţei, peste 1000 de familii, valoarea investiţiei fiind de aproape două milioane euro. Cât privesc satele: Chiraleş, Sâniacob şi Ţigău, se are în vedere demararea unei asocieri cu Şieu Odorhei, iar pentru localitatea Sângeorzu Nou am aderat la Asociaţia Intercomunitară cu Sânmihaiu de Câmpie. Satul Vermeş, va fi cuplat, ulterior, la Lechinţa – ne-a mai spus primarul Florian. În acelaşi timp, după cum se poate constata, acţiunea de pietruire, balastare a uliţelor din fiecare dintre satele comunei continuă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5