La Livezile se asfaltează drumurile

În comuna Livezile se simte un vânt de nou început. Noua administraţie a comunei, Consiliul Local, viceprimarul Petrică Cifor şi, nu în ultimul rând, primarul Traian Simionca, au început, cu mult curaj, să renoveze localitatea şi satele componente ale comunei. S-a început cu realizarea proiectelor avizate, în curs de derulare, iar ca prime acţiuni s-a trecut la decolmatarea pâraielor, extinderea reţelei de apă şi canal, dar mai ales asfaltarea drumurilor din comună şi a celor de legătură cu satele aparţinătoare.
Au fost asfaltate cele două drumuri de intrare în comuna Livezile şi drumul dintre centrul localităţii, spre Dorolea. Aici lucrările au depăşit calea ferată, podul peste râul Bistriţa şi stadionul „Voinţa”, fiind în plină desfăşurare şi apropiindu-se de frumosul sat Dorolea („Mica Bistriţa”), având, ca proiect, în continuare, legătura dintre aceasta şi Cuşma, care va deschide calea spre minunatele locuri din Piemontul Călimanilor.
Timpul este bun de lucru, numai bani să fie, dar foarte importante sunt voinţa şi devotamentul pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea localităţilor livezene.

Comentarii

26/09/12 08:52
erterhtrethrehrthrth

Domnule primar, face-ti cumva si luati sub tutela Dvs si cartierul Unirea din Bistrita, ca numai asa exista speranta ca si pe strazile adiacente acestuia se va asfalta, se va pune gaz, apa si canalizare. Municipalitatea nu vede in acest cartier, decat o zona periferica si animaliera, exceptie campaniile electorale...
In Livezile, tot mereu, mereu se modernizeaza cate ceva si tare am fi incantati, daca ati alipi Unirea de Livezile, ca prin desfiintarea comunei Unirea si prin lipirea fortata a acesteia de Bistrita, oamenii nu au castigat absolut nimic si nu au nici un avantaj , din contra... !
Mergeti si vedeti cartierul " bogotanilor si al smardoilor " nou infiintat de pe str Lempes ( catre Budacul de Jos )... si faceti o comparatie in raport cu Unirea care este aici de cand lumea... Acolo exista fonduri pentru absolut toate utilitatile... , ca absolut totul s-a facut pe banii publici nu privati ai acelui cartier... !Asa ca, alipiti de comuna Dvs tot mai bine ar fi !

26/09/12 10:35
girigan nastasia

E un inceput bun,sper sa ajunga cu asfaltatu drumurilor si pe cruci,ca parca noi mergem pe un drum de tara:)))))

28/09/12 10:32
constantin

Din informatiile pe care le am, avizele pentru toate aceste proiecte au fost obtinute de fostul primar Neamt Olimpiu. Actuala conducere finalizeaza aceste proiecte. Pentru corecta informare a cititorilor ar fi trebuit sa faceti aceasta precizare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]