La noi

La Maieru (2)

Regretatul Lazăr Ureche a avut intenţia organizării unui simpozion de anvergură naţională dedicat ziaristului, magistratului, scriitorului Emil Boşca -Mălin, cetăţean de onoare post-mortem al comunei Maieru din 1995. Boala şi apoi sfârşitul l-au împiedicat să pună la cale acest demers.
Iniţiativa însă a fost preluată de Macavei Al.Macavei şi dezvoltată, detaliată de profesorul Icu Crăciun. S-au implicat în acest proiect măierean cărturarul Sever Ursa, redacţia publicaţiei „Cuibul visurilor” şi, nu în ultimul rând, personalităţi din administraţia locală şi urmaşii celui născut la 14 oct. 1913 la Maieru. Iată motivaţia acestui centenar la data respectivă.
Într-o primă întâlnire la Maieru s-a constituit Comitetul de iniţiativă şi s-a convenit asupra etapelor de manifestare a acestui moment comemorativ. Membrii lui şi-au propus cunoaşterea integrală a documentelor legate de Emil Boşca-Mălin. Până în octombrie ei trebuie să găsească surse financiare pentru un bust al celui comemorat. De asemenea, ei vor să ridice o troiţă în parcul comunal al Maierului, să editeze cel puţin două volume din opera lui, în cuprinsul cărora să fie incluse şi studii biobibliografice din partea măierenilor.
Până una alta, haideţi să reţinem câteva date, fapte referitoare la această personalitate de la poalele Munţilor Rodnei.
Născut într-o familie de ţărani înstăriţi din Maieru, şcolit mai întâi în localitatea natală, tânărul Emil urmează cursurile Liceului „George Coşbuc” din Năsăud, liceu pe care îl absolvă în 1932. Vocaţia pentru revuistică e evidentă încă din această perioadă, astfel: redactează revistele „Din Munţii Rodnei”, iar apoi „Încercări”; deopotrivă, elevul Boşca-Mălin devine colaborator la săptămânalul clujean „Luptătorul”.
În 1938 obţine diploma de licenţă la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj.. Ca student şi apoi ca magistrat, a redactat publicaţiile ”Caleidoscop”, „Gazeta gazetarilor”, „Dacia Nouă”, fiind şi redactor intern la „Naţiunea”, „Naţiunea Română”, „Tribuna”. După alte colaborări, intră la Judecătoria rurală Cluj, dar în 1942 demisionează din magistratură şi se stabileşte la Braşov, devenind prim-redactor la „Tribuna”, însă având şi diferite responsabilităţi în sfera culturii. Destituit din funcţia ce o avea la „Tribuna” (pe motivul unui articol defăimător la adresa nazismului german), e preluat de Pamfil Şeicaru, la Bucureşti, pentru un post de redactor la cotidianul „Curentul”. Concomitent, este numit şef al presei şi propagandei P.N.Ţ.,fiind chiar răsfăţat cu eticheta de „intimul lui Maniu”.
În 1946 este condamnat la muncă silnică pe viaţă de către autorităţile pauker-staliniste, dirijate, pentru presa vremii, de către drăguţul alogen Silviu Brucan. Timp de şase ani Emil Boşca-Mălin a trăit în clandestinitate. Au urmat 12 ani de temniţă grea, după care au venit alţi 12 ani de existenţă tracasantă, încât la 63 de ani bravul măierean şi-a dat obştescul sfârşit. A publicat câteva cărţi, manuscrisele i-au fost confiscate, au rămas nepublicate două romane, proză scurtă, caiete cu însemnări zilnice, unele salvate, altele putrezite.
În timpul şcolii năsăudene, el scria: „Maieru îmi e locuinţă/ Te iubesc, îţi jur credinţă.” Un asemenea fiu trebuie, într-adevăr, să aibă urmaşi pe potrivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5