La Maieru s-a desfăşurat „Memorialul de cros Maria Cioncan”, ediţia a noua

 

        La Maieru, pe un soare cu dinţi, într-o organizare excelentă, s-a desfăşurat „Memorialul de cros Maria Cioncan”, ediţia a noua, la care au participat peste 500 de elevi, majoritatea din şcolile Bistriţei, dar şi din judeţ şi un grup din Hunedoara condus de reputatul profesor Ştefan Beregszaszy, antrenor emerit, cel care a lansat-o în lumea înaltă a atletismului pe măiereanca Maria Cioncan, multiplă campioană naţională şi medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, 2004.

        Şi-au dat concursul la organizarea acestui important eveniment, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret BN Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, catedra de educaţie-fizică condusă de prof. Liviu Ursa, care a fost şi amfitrionul concursului, coordonator împreună cu prof. Paraschiva Borş şi este cel care a descoperit-o pe Maria, Asociaţia Sportivă Şcolară „Maria Cioncan”, Primăria şi primarul Maierului, Vasile Borş, Asociaţia Judeţeană de Atletism, Academia Olimpică Română, filiala judeţeană BN, jandarmeria, poliţia, ambulanţa.

        De remarcat, cu o zi înainte, prof. Ştefan Beregszaszy, antrenor emerit, şi-a lansat cartea în memoria Mariei Cioncan, „Zece ani, două luni şi optsprezece zile”, cu deosebit succes, în faţa a peste o sută de invitaţi, carte prezentată şi susţinută de autor, de prof. Liviu Ursa, care a şi condus lucrările, ca de altfel şi pe cele ale crosului, de scriitorii Icu Crăciun şi Dan Popescu. Cartea şi crosul de a doua zi au apărut sub patronajul „Primăria Maieru, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, Muzeul” Cuibul visurilor” din Maieru şi Asociaţia Sportivă „Siderurgica” Hunedoara.

        Felicitări organizatorilor, competiţia aceasta a devenit deja tradiţională şi bine cunoscută, scopul ei principal fiind interesul de a socializa, de a face performanţă şi de a nu ne uita eroii noştri locali. Maria Cioncan ajută şi acum sportul românesc. Ambele evenimente sub sigla Mariei, au fost o reuşită şi un îndemn de a ne respecta, onora şi iubi rădăcinile noastre tradiţionale româneşti.

        Se aduc mulţumiri deosebite AS Sportive Şcolare „Maria Cioncan”, preşedinte prof. Nicu Cîrdan, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, director Florian Constantin, pentru cupe, medalii, brăţări personalizate, Primăriei Maieru, primar Vasile Borş, pentru tricouri personalizate cu numele Mariei.

        Iată şi câteva rezultate tehnice. În clasamentul pe echipe, avem

        1.Şc.Gim. „AP Alexi” Sângeorz-Băi

        2.Şc. Gim. „Fl. Porcius” Rodna

        3.Şc. Gim. Dumitra

        4.Şc. Gim. Nr.1 Bistriţa

        5.Lic. Teh. Feldru

        6.Lic. Teh. „Liviu Rebreanu” Maieru

        Au participat 17 şcoli.

        Clasament fete cls. VII-VIII, nelegitimaţi. 1500 m

        1.Cristina Svinţiu, Feldru

        2.Andreea Hoha, Dumitra

        3.Tabiţa Ionaşcă, Ilva Mare

        Clasament cls. III-IV, fete nelegitimaţi, 600 m

        1.Ilinca Vlad, Beclean, Petru Rareş

        2.Denisa Caciuc, Ilva-Mare

        3.Steliana Luncan, Rodna

        Clasament cls. V-VI, băieţi nelegitimaţi, 800 m.

        1.Alexandru Luchi, Maieru

        2.Valer Bindiu, Şanţ

        3.Abel Ureche

        Clasament cls. V-VI fete, neleg. 800 m.

        1.Andreea Râhliş, Tureac

        2.Niculina Mureşan, Rebrişoara

        3.Anastasia Nemeş, B-ţa Bârgăului

        Clasament cls. III-IV băieţi, neleg. 600 m

        1.Denis Fetti, Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița

       2.Samuel Strâmbu, Sângeorz. Băi

        3.Silviu Drînga, Hunedoara

        Clasament cls. VII-VIII, băieţi neleg. 1500 m

        1.Daniel Andrei, Școala Gimanyială nr. 1 Bistrița

        2.Rareş Ţărmure, Beclean, Gr Silaş

        3.Sebastian Tomoioagă, LPS B-ţa

        Clasament cls. VII-VIII fete legitimați 1000 m

        1.Andrada Gheaţă, CS Hunedoara

        2.Anne-Marie Petruţ, LPS B-ţa

        3.Lidia Rostaş CSM B-ţa

        Clasament cls. VII-VIII băieţi, legitimați 1000 m

        1.Adelin Pop, Hunedoara

        2.Ionuţ Huţanu, Hunedora

        3. Răzvan Lupu, Hunedoara

        Clasament legitimaţi, 2002-2003

        1.Alexandru Marica, Atletic Club  B-ţa

        2.Flaviu Păvălean, LPS B-ţa

        3.Călin Farcaş, CSM B-ţa

        Încă odată, felicitări pentru organizarea ireproşabilă, felicitări câştigătorilor, felicitări tuturor participanţilor. Cineva acolo sus ne iubeşte!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]