La Mogoşeni, bătrânul Mogoş a dispărut cu frumoasa Narcisă

          Prin anul 1961, liceanul Ioan Petraş, devenit mai apoi profesor de ştiinţe ale naturii, venea la început de mai, de acasă, din satul Mogoşeni, cu buchete mari de narcise. Le dăruia profesorilor şi deopotrivă colegelor de la Beclean, mândrindu-se cu frumuseţea florilor existente în satul lui. De atunci, aproape an de an, mergeam la sărbătoarea satului prilejuită de înflorirea narciselor, într-o poiană care i-a şi împrumutat numele.

          În căutarea poienii şi a narciselor de la Mogoşeni, am pornit, la sfârşit de aprilie. Cum era şi firesc, m-am înfăţişat de dimineaţă la sediul Primăriei din Nimigea. Primarul Runcan n-a avut disponibilitatea să stea de vorbă cu presa invocând motive de „proiecte urgente”, aşa că l-a delegat pe consilierul lui personal, dr. Sever Pop, să mă ajute în demersul meu. Am aflat multe lucruri, doctorul fiind un cunoscător al satelor comunei. De unul singur am revenit la Mogoşeni în căutarea narciselor. Au fost odată ca niciodată şi n-o să mai fie, îmi spunea în glumă o bătrânică întoarsă din grădină acasă, ca să prânzească. „O fost odată, o fost tare frumos. Un câmp mare numai de flori, apoi era şi sărbătoare şi joc şi multă veselie. Acuma nu-i nimic”. Aflu că există o uliţă ce se cheamă a Narciselor, că mai demult era şi un indicator turistic. Acum, vorba bătrânei, nu-i nimic. Amintesc faptul că Poiana cu Narcise este o arie protejată, de vreo şase hectare, unde creşteau mai multe flori protejate în spaţiul european. Aşa cum a dispărut bătrânul Mogoş (conform legendei) s-a dus după el şi a dispărut şi frumoasa Narcisa.

          Prin satul Mogoşeni trece DJ 172. Circulaţia este foarte intensă, nu atât datorită celor ce tranzitează aşezarea, ci faptului că exploatarea balastrului se face în ritm susţinut. Maşini de tonaj greu circulă în mare viteză. Pentru acestea, gropile din asfalt n-au prea mare importanţă. Însă cei care locuiesc la şosea au mereu necazuri. Praf, gălăgie, zgomot infernal. Cine să-i mai asculte pe cei de aici? În urmă cu mai mulţi ani, prin anul 2005, s-au făcut investiţii de peste 18 miliarde lei în consolidarea malului Someşului, pe o lungime de 600 m. Dar apa mai lucrează şi rupe, an de an, din arabilul satului. În urmă cu aproape 100 de ani, albia Someşului era în spatele grădinilor din centrul aşezării. S-a mutat, an de an, atunci când viiturile au fost puternice.

          Stau la o masă în centrul satului, la Cooperativa lui Dumitru Chiso. Un gospodar de toată isprava, asta se vede şi după casa-vilă, cu anexele adiacente pe care şi-a ridicat-o. Un nume nu prea întâlnit la Mogoşeni. Aici predomină: Poenar, Purcea, Ungur, Rebrean. Interlocutorul nostru a venit din Stupini, s-a stabilit aici, unde şi-a întemeiat o familie. E mândru de cei doi copii, absolvenţi de facultate, dar este îngrijorat de îmbătrânirea satului. Dacă Lenuţa Rebreanu, Vasile Poenar ori Floarea Petraş, trecuţi de 80 ani, sunt o istorie încă vie a aşezării, tineretul a luat calea străinătăţii şi prea puţini se gândesc să revină acasă. Mogoşeniul e un sat cu o evoluţie interesantă. E atestat documentar pe la 1392, în anul 1720 trăiau 137 de persoane, iar în 2011, 335. Numărul de gospodării a crescut de la 76 în 1930, la 112 în 2011. În prezent, există reţeaua de apă stradală, mulţi dintre cetăţeni şi-au introdus în propriile locuinţe apa curentă. Terenurile agricole sunt lucrate de cei bătrâni, există destule rămase pradă neputinţei. Pe Floarea Ungur, spre exemplu, la cei peste 70 de ani, am întâlnit-o la erbicidat cu vermorelul în spate. „Cât mă mai ţin puterile, mai lucrez. După aia nu ştiu ce se va întâmpla cu terenurile noastre”. Sunt câteva solarii, dar nu la înălţimea vecinilor din Floreşti ori Cociu. Gospodari precum Valer Pop, Traian Purcea, Ioan Ciocan fac cinste aşezării.

          În centrul satului se află Căminul Cultural, o construcţie modernizată. Dar nu-ţi dai seama unde este, fiindcă, deşi arată bine şi este funcţional, nu are firmă şi asta ar fi de neînţeles, dacă ne-am gândi că viceprimarul comunei Nimigea este de loc din Mogoşeni. Şcoala este, de asemenea, foarte bine întreţinută. Păcat că nu se aude gălăgia celor mici în fiecare săptămână. Educatoarea Ionela Bozbici se ocupă de cei 10 preşcolari o săptămână, iar în următoarea este la Tăure, unde o aşteaptă 3 prichindei, efectivul total al unităţii de învăţământ. De-a lungul anilor, la şcoala din Mogoşeni au învăţat scris-cititul personalităţi importante precum: ing. Ioan Ungur, Vasile Poenar, prof. Ioan Petraş şi Ioan Poenar, col. Matei Purcea şi mulţi alţii.

          La intrarea în Mogoşeni dinspre Floreşti se află un monument pe care citim: „Cinstire memoriei memorandiştilor pentru dreptatea românilor – Ion Rebreanu, Ionu Palaghi la comemorarea centenarului”. Se spune că acesta şi-a vândut boii de tracţiune şi a plecat pe jos la Viena pentru drepturile românilor săi. A fost condamnat în 1892 în cadrul celebrului proces al memorandiştilor şi a stat ani grei la închisoare. Aşa cum Ioan Pop şi Nicolae Pop au luptat în munţii Tatra. Mulţi săteni au participat la cele două războaie mondiale şi au căzut pentru patrie. Pe când un monument spre a le cinsti memoria, s-a gândit cineva la acest lucru?

          Satul Mogoşeni s-a învrednicit cu un preot rugător şi foarte ataşat comunităţii. Alin Toader Carafa a fost hirotonit în anul 2009 pe seama nou înfiinţatei Parohii Mogoşeni. Până la acea dată, a fost filie a Parohiei Floreşti. Creştinilor de aici, peste 300 la număr, le-a fost îndeplinită rugămintea către vrednicul de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, de a avea un preot al lor, care să slujească în fiecare duminică şi în sărbători. Părintele Alin, absolvent de Teologie cu masterat, a reuşit să devină păstorul sufletesc al tuturora. Este mereu în mijlocul credincioşilor şi împreună cu ei a reuşit să edifice şi o frumoasă casă parohială. O aşa comunitate mică face, împreună cu preotul, lucruri mari. Împreună cu fost în pelerinaje la Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, iar mai recent la Mănăstirea Prislop, la mormântul Sfântului Ardealului, părintele Arsenie Boca.

          Satul Mogoşeni, aidoma altor aşezări rurale, trăieşte nu atât prin bătrânii care mai vieţuiesc aici, ci şi cu speranţa că tineretul, plecat în lume, se va întoarce, totuşi, spre a continua să vieţuiască acolo unde le sunt rădăcinile.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]