La mormântul lui Vieru

Cu ocazia sărbătorilor în cinstea limbii române bistriţeanul Florin I. Bojor, preşedintele Asociaţiei Casa Românească din Spania, a fost prezent la Chişinău. Gazda manifestărilor a fost Raisa Vieru, soţia poetului limbii, Grigore Vieru.

Reprezentanţii PIRUM (Florin I. Bojor, Leonard Vlad şi Florina Bojor) s-au întâlnit cu deputatul Călin Vieru, primul ministru Vlad Filat, oameni de cultură şi mulţi tineri din organizaţiile basarabene. “A trecut poate ceva timp de când liniştea şi uitarea s-au aşternut peste cel ce a fost marele apostol al limbii române: Grigore Vieru. Poezie cu poezie, poetul se jertfea în fiecare liturghie a cuvântului pe altarul românităţii. Pic cu pic jerfa lui a sălăşluit-o în noi, pentru ca să ne aducem aminte la fiecare murmur al limbii din predica sa. O predică ce a răstignit-o în inimile noastre pentru ca în veşnicie să-i purtăm sângele de român. De la înălţarea poetului au trecut multe peste noi şi noi am trecut peste multe şi poate de aceea trecerea şi noi am devenir una. E bine că mai există popasuri ale trecerii în care ne putem închina celor ce ne-au spus cine suntem, celor ce ne-au învăţat ce suntem şi din mlădiţa cărora privim peste timp în marea trecere. Acum clopotele au amuţit, nu are cine să le bată, căci inimile noastre s-au cufundat în neştire. E freamăt mare între noi dar nu putem privi la nimeni. Nu ştim de ce am înlemnit şi nici de ce am aţipit pe rugurile pline”, declară Florin I. Bojor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5